Nautilus

 

 

Luna aceasta revista Nautilus ne propune spre lectură nu mai puţin de şase proze (număr aflat în creştere, după ce luna trecută ne-a delectat cu cinci proze, iar acum două luni cu patru). După cum ne-a obişnuit, primul text este şi de această dată un basm semnat de Aurel Cărăşel, iar ultimul, trecut la rubrica Multivers, o povestire ce poartă o dublă semnătură: Andrei Spirescu şi Mihai Perşinaru. Faţă de povestirile publicate de cei doi autori în numerele anterioare ale revistei, cea de faţă pare desăvârşită, atmosfera sumbră îmbinându-se perfect cu acţiunea onirică. De remarcat este şi straniul text al lui Cătălin Cofaru, Incompletitudine. Deşi autorul riscă în anumite momente să-l piardă cititorul pe parcurs, textul de faţă este unul de valoare, informaţiile prezentate cu zgârcenie lăsând loc multor interpretări, fără a afecta în vreun fel scheletul acţiunii. Următoarea proză, Jurnalul sfârşitului, de Alexandru Dan, pare mai degrabă o parabolă a societăţii actuale decât un text science-fiction. În final trebuie să ne luăm adio de la foiletonul Teodorei Matei, o autoare ce ne-a încântat vreme de opt luni de zile cu o povestire pe cât de interesantă pe atât de bine scrisă şi să ne pregătim pentru un nou foileton, un space-opera deosebit de incitant, după cum se prezintă până acum, semnat de Aurel Cărăşel, autorul basmului care-a deschis şirul prozelor din acest număr al revistei Nautilus. Un număr bogat şi o ofertă diversă.

 

 

 

Prima proză apărută în numărul 57 al revistei Nautilus se numeşte “Povestea Soarelui şi a Lunii“ şi poartă semnătura lui Aurel Cărăşel. La fel ca şi-n lunile anterioare, autorul vine şi de această dată cu un basm, însă cu unul în ramă, povestit, se pare, de chiar unul dintre personajele acestuia. Despre scriitură, numai cuvinte de laudă: lexicul arhaic se pretează de minune poveştii, stilul pe alocuri jucăuş, pe alocuri grav, îi dă basmului un aer specific, personajele antagonice luptă până-n final, lupta lor substituindu-se luptei dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric, iar intriga complexă şi bine dezvoltată te menţine captivat. Şi sfârşitul mi-a plăcut, prin el autorul legând basmul de tradiţiile ce se pierd în negura vremurilor. Un basm reuşit pe care merită să-l citiţi şi să-l citiţi ori repovestiţi şi celor mici.

 

Erată: şterasă;

Stil:  8,8

Temă: 8,8

Intrigă: 9,1

Originalitate: 8,7

Atmosferă: 9,0

 

 

Cătălin Cofaru ne propune luna aceasta povestirea “Incompletitudine”, un text al cărui început nu părea să anunţe nimic deosebit, autorul tot făcând salturi obositoare între viitor şi trecut şi (prin descrierea morţii soţiei personajului principal înainte ca lui să-i fie propusă, de către un personaj necunoscut, întoarcerea în trecut şi schimbarea unui singur lucru) părând a ne întinde o cursă, dar al cărui sfârşit îi oferă valenţe noi, nebănuite şi care te pun pe gânduri; paradoxurile întoarcerii în timp şi modificării trecutului fiind, în parte, anulate. În opinia mea, cred că textul ar fi putut începe cu apariţia personajului misterios, după o partidă de şah, iar, o dată cu propunerea acestuia, autorul să se concentreze asupra pierderii suferite de Simon cu mulţi ani în urmă, în felul acesta povestirea căpătând un plus de naturaleţe. Şi la stil cred că s-ar mai fi putut lucra, autorul reuşind câteva descrieri reuşite (pădurea, noaptea, oboseala), restul fiind, prin comparaţie, puţin cam tern. Însă oricum ar fi, sfârşitul izbuteşte să şteargă toate micile inadvertenţe, ideea prevalând şi demonstrând că lui Cătălin Cofaru nu-i lipseşte nici imaginaţia, nici mijloacele de-a o pune în valoare. O proză pe care v-o recomand cu căldură. Merită citită!

 

 

Erată:

Stil: 8,5

Temă: 8,9

Intrigă: 9,2

Originalitate: 9,1

Atmosferă: 8,7

 

Jurnalul sfârşitului“, de Alexandru Dan, este o altă proză interesantă, dar parcă prea rapid dusă la final. Textul, scris sub forma unui jurnal, începe bine, ideea fiind una atractivă, însă autorul se grăbeşte să o  divulge, din această pricină întreaga proză având aerul unei parabole. Atmosfera nu este suficient de bine redată, autorul sărind prea repede de la o zi la alta şi de la o întâmplare la alta, fără a-i acorda fiecăreia importanţa cuvenită. Din cauza formei de redare, acţiunea riscă banalul, deşi numai ordinară nu este. În opinia mea, autorul ar fi trebuit să insiste mai mult pe expunerea povestirii, nelăsându-l nicio clipă pe cititor să anticipeze finalul, altfel acesta, finalul şi nu cititorul, riscând să fie unul previzibil.

 

Erată: unii alora.

Stil:  8,6

Temă: 8,7

Intrigă: 8,3

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,3

 

 

În numărul din luna aceasta, Teodora Matei ne prezintă ultimul capitol din romanul “Stăpânul castelului”. Vreme de opt luni de zile i-am citit romanul care iată, a ajuns acum la final, lăsându-ne parcă mai goi pe dinăuntru. Sfârşitul este, după cum ne-am fi putut imagina, unul trist, Nikos văzându-se nevoit să-şi ispăşească pedeapsa de-a fi iubit şi-n acelaşi timp trădat. Moartea tatălui Stăpânului Castelului, deşi se produce relativ repede, este bine surprinsă, autoarea izbutind să descrie o gamă largă de emoţii şi stări în foarte puţine cuvinte. Nu lipsesc nici micile adevăruri şi descrieri de efect (”când mi-am făcut curaj să mă uit mai atent, am trăit o stranie senzaţie că omul acela nu era tatăl meu. Că el plecase undeva cu treabă, iar trupul din pat şi-l lăsase pradă bolii, pentru derutarea adversarilor din afaceri.”,  ”Nu puteam asocia imaginea de bărbat puternic a tatălui meu cu noţiunea de spital, de medici”, ”Niciunul dintre noi nu credea vorbele acelea. Erau ca replicile pentru un public inexistent.”). Cu o puternică încărcătură emoţională şi decizii greu de luat, dar lesne de înţeles (Rita apărându-ne în acest ultim capitol ca o fiinţă sensibilă şi iubitoare, în stare să se sacrifice şi să ierte), sfârşitul vine să întregească o poveste interesantă şi bine spusă. Puţin grăbit parcă, însă această grabă, la care se mai adaugă în prima parte şi frazele scurte şi de efect, contribuie la sporirea dramei şi a intensităţii cu care aceasta este trăită de cititor. Un roman reuşit, cu o acţiune limpede şi care se desfăşoară natural, cu personaje polivalente, bine conturate, sentimente intense şi un fantastic înfiripat nu doar în text, dar în însăşi natura omului. Merită citit!

 

Erată: înt-un; întîmplat; disuţia; terbil; chirugicale; zîmbetul; celalaltă; reîntâlniseram; week-end; ne-fiinţă.

Stil: 8,7

Temă: 9,0

Intrigă: 8,9

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,8

 

Un foileton se termină în acest număr, un altul de abia începe. Aurel Cărăşel ne prezintă prima parte din nuvela, sau poate romanul, “Întâlnire de gradul trei”. După cum se poate înţelege din titlu, avem de-a face cu un prim contact al omului cu o civilizaţie extraterestră. Evenimentul se produce în anul de graţie 4.150 după Expansiune (ce reprezintă această misterioasă expansiune rămâne să aflăm din capitolele viitoare), însă civilizaţia de care vorbim nu-şi dezvăluie niciunul dintre secretele sale, nava descoperită de oameni nefind altceva decât un cilindru gol. Prin acest fragment autorul ne demonstrează că ştie cum să ne aţâţe  interesul şi  cum să sporească suspansul, informaţiile care ne sunt dezvăluite având menirea să işte o seamă de întrebări la care Aurel Cărăşel, fără îndoială, ne va răspunde în capitolele următoare, ridicând în acelaşi timp alte şi alte întrebări. Un foileton ce se anunţă încă de pe acum interesant şi incitant. De urmărit, vi-l recomand!

 

Erată: conquista; ciborg;

Stil: 8,6

Temă: 9,0

Intrigă: 8,8

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 9,0

 

Prozele din numărul acesta al revistei Nautilus se încheie cu ”Memoriile lui Odamar”, textul de la rubrica Multi-vers semnat de Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru. Faţă de prozele publicate anterior de către cei doi autori, în cea de faţă remarcăm îmbunătăţiri remarcabile. Deşi mai dăm din loc în loc pe câte un cuvânt ortografiat greşit ori un vocativ văduvit de virgule, povestirea de faţă este bine scrisă şi spusă, autorii urmând de această dată momentele subiectului şi renunţând la redarea ermetică din care cu greu puteai pricepe ceva.  Dualismul vis-realitate, Bruce-Odamar, ca subiect al povestirii, este interesant şi trist în acelaşi timp, ca o umbră ori blestem de care nu poţi scăpa. O povestire bună, plăcută, cu o intrigă atractivă şi bine definită, cu replici cursive şi cu un subiect pe măsură. La mai multe de acest fel!

 

Erată: printer; suna clişeic; o să tea jute; frînturi din o viaţă; raspuns; răspunusl; barbaţii; bogaţiile; rădacina; tirziu; gaseşti.

Stil: 8,5

Temă: 8,9

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,9

 

 

Suspans

 

Revista Suspans nu ne oferă luna aceasta nicio povestire spre lectură.

 

 

Revista de Suspans

 

Deşi ceva mai săracă-n proze faţă de primul număr, Revista de Suspans rămâne şi luna aceasta fruntaşă în privinţa cantităţii, dar şi a calităţii textelor publicate, primele două povestiri prezente între paginile sale virtuale atrăgându-mi în mod special atenţia. Dacă în Omul cu şobolani sub piele, stilul dezinvolt şi plin de naturaleţe face din text o proză reuşită, în proza semnată de Felix Tzele, Înainte să putrezească totul, stilul şi acţiunea se află-ntr-un echilibru perfect, autorul prezentându-ne o proză cum arar întâlnim în revistele din România. Şi spunându-vă lucrul acesta, vă invit să o lecturaţi, garantându-vă că nu o să regretaţi. Despre celelalte texte prezente în cel de-al doilea număr al Revistei de Suspans nu pot spune că sunt slabe, însă după ce le-am citit pe primele două aşteptările-mi fură mult elevate. Astfel, Clepsidra îmi pare prea statică, De Halloween prea simplă, Flash neterminată, Păpuşa previzibilă, iar schiţele umoristice ale lui Iulian Sârbu insuficient de amuzante. Cred că, pentru a nu ni se deforma percepţia asupra celorlalte texte şi a trăi lectura la intensitatea ei, cele mai bune texte ar trebui publicate ultimele. Însă, dată fiind vastitatea ofertei din acest număr (la prozele de faţă adăugându-se şi o mulţime de fragmente de varii dimensiuni), sunt sigur că fiecare cititor va găsi ceva care să-i placă. Şi nu neapărat aceleaşi texte care mi-au plăcut mie.

 

 

Prima proză apărută în cel de-al doilea număr al Revistei de Suspans se numeşte “Omul cu şobolani sub piele” şi poartă semnătura Alexandrei Niculae. Încă din primul paragraf, încă de la primele fraze, ne putem da seama că avem de-a face cu un text de calitate  (deşi cuvântul agăţat de la începutul textului mi se pare uşor deranjant), stilul fiind unul dezinvolt şi plăcut, autoarea trecând cu lejeritate de la o stare la alta (ironie, umor, spaimă, perplexitate şi sarcasm, toate-şi găsesc în acest text exprimarea). Şi tema aleasă este una interesantă, autoarea ştiind cum să o pună în valoare, iar limbajul potrivit acţiunii. Şi spunând aceste lucruri, nu putem să nu remarcăm evoluţia din ultima vreme a autoarei. Cu toate că mai publică din când în când şi proze care pare a se situa sub nivelul pe care l-a atins, aceasta izbuteşte prin stilul pe care şi l-a dezvoltat şi însuşit să facă din mai orice temă un subiect demn de aşternut pe hârtie. Îi urez succes în continuare şi o mai aştept şi cu alte texte cel puţin la fel de reuşite. Să nu cumva să se lase de scris!

 

Erată: –

Stil: 9,3

Temă: 9,0

Intrigă: 8,9

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 9,2

 

Înainte să putrezească totul“, de Felix Tzele, este o altă proză scrisă cu naturaleţe şi reuşită din toate punctele de vedere, la final găsindu-ne în faţa unor implicaţii pe care cu greu le-am fi putut prevedea la început, un început ce pentru-o o clipă a părut lipsit de originalitate (gândul ducându-mă la ploaia cu broaşte din filmul Magnolia) şi care, la un moment dat, părea a-şi găsi o explicaţie logică. Personajul principal este bine conturat şi original, nepăsarea lui fiind mai mult decât o caracteristică a firii sale, fiind o consecinţă. N-am să vă spun a ce pentru a nu vă strica plăcerea lecturii. Un text nu bun, ci foarte bun, cum se poate întâlni prin revistele româneşti o dată la câteva luni, autorul mizând pe-o idee autentică, profundă şi captivantă şi punându-şi talentul la încercare pentru a o reda la adevărata ei valoare. Un echilibru perfect între poveste şi felul în care este spusă, echilibru pe care nu l-am mai întâlnit decât în prozele lui Marian Dumitraşcu ori Ovidiu Bufnilă. Însă-n cazul de faţă, miza este ceva mai mare. De recomandat! Îl mai aşteptăm şi altădată pe autor cu astfel de performanţe, însă nu prea des, altfel aşteptările din partea sa or să fie enorme.

 

Erată: –

Stil:  9,1

Temă: 10

Intrigă: 9,5

Originalitate: 9,6

Atmosferă: 9,4

 

 

Următoare povestire se numeşte “Clepsidra” şi este semnată de Nicolette Orghidan. Desfăşurându-se într-un spaţiu restrâns acţiunea poate părea statică sau cu o dezvoltare greoaie, însă nu este deloc aşa. Amintindu-mi de filmul The Usual Suspects, textul de faţă este inteligent construit, cu replici rapide şi un sfârşit în care avem de-a face cu o răsturnare de situaţie. Singurul lucru pe care i l-aş putea reproşa autoarei sunt digresiunile care îngreunează, pe alocuri, lectura. Şi în privinţa suspansului cred că se mai putea lucra, uneori cititorul fiind deconectat de la acţiune.

 

Erată:

Stil: 8,6

Temă: 8,5

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,6

 

De Halloween“, de Karel Cispic, este o povestire scurtă, fără prea multe implicaţii şi fără acel ceva indescriptibil care să te atragă şi să-ţi placă. Textul este construit asemenea tuturor celorlalte texte publicate de autor în revista Suspans ori în Revista de Suspans, acesta nevenind cu nimic nou. Stilul este acelaşi, cu aceleaşi fraze scurte şi aceleaşi descrieri menite să plaseze povestirea într-un anumit decor, povestire monotonă şi searbădă, fără un conflict propriu-zis, fără o creştere treptată a suspansului, fără o sporire a misterului, fără cauze şi efecte. Fără vreun sens anume, lucrurile se întâmplă şi gata. Luate separat, povestirile lui Karel Cispic pot plăcea, însă adunate într-un volum riscă să pară scheletice, cu mize mărunte, idei care se tot repetă şi structuri asemănătoare. Riscă să pară şablonare şi riscă să fie plictisitoare.

 

Erată: curgând că o lavă;

Stil:  8,4

Temă: 8,3

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,2

 

 

Flash”, de Diana Alzner, este o proză succintă şi interesantă, cel de-al doilea aspect datorându-se camerei de fotografiat pe care viitoarea soţie a personajului principal o găseşte întâmplător într-un compartiment de tren. Camera nu este una oarecare, cu ajutorul ei având posibilitatea de-a fotografia viitorul. Însă povestirea se termină mult prea repede, iar accentul, în loc să cadă pe modul în care va fi folosită această descoperire, cade pe descoperirea în sine, motiv pentru care, mărturisesc, am rămas puţin dezamăgit de final. Erau atât de mult posibilităţi de-a fi continuată, încât proza de faţă mi se pare mai degrabă o introducere, un prim capitol dintr-o povestire ceva mai amplă.

 

Erată: –

Stil: 8,5

Temă: 8,8

Intrigă: 8,3

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,4

 

 

Cătălina Fometici ne prezintă luna aceasta povestirea “Păpuşa“, o povestire care se roteşte în jurul introducerii într-o trupă de teatru a unei noi actriţe: o păpuşă. Nu vă îngrijoraţi, în viitorul imaginat de Cătălina Fometici este ceva normal, însă mai puţin normal este faptul ca păpuşa să se creadă om. Textul este bine scris, cu multe trimiteri la miturile antice şi replici bine gândite, însă spre final devine previzibil. Încă dinainte de intrarea păpuşii pe scenă se poate intui încotro se îndreaptă acesta, competiţia dintre om şi păpuşă, dintre om şi alter egoul său, neputând să meargă decât într-o singură direcţie şi să ducă decât la un singur rezultat: înlocuirea celui dintâi de către cel din urmă.

 

Erată: întebă

Stil:  8,5

Temă: 8,6

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,4

 

 

Iulian Sîrbu ne prezintă “Trei schiţe umoristice pe tema morţii”, trei feluri diferite prin care moartea-şi coboară aripile întunecate asupra vieţii. Umorul nu mi s-a părut suficient de incisiv, însă situaţiile prezentate m-au atras prin insolitul lor, şi-n special prima dintre ele. Deosebit de permisivă, tema ar fi putut fi mai bine valorificată, printr-un umor ceva mai bine redat şi printr-o mai bună evidenţiere a stranietăţii situaţiei. Însă chiar şi în felul care sunt prezentate acum, cele trei schiţe constituie o lectură interesantă.

 

Erată:

Stil: 8,4

Temă: 8,6

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,3

 

 

 

Cea mai interesantă povestire: “Înainte să putrezească totul” (de Felix Tzele), urmată de “Incompletitudine”, “Memoriile lui Odamar” şi “Întâlnire de gradul trei”.

Cea mai bine scrisă povestire: “Omul cu şobolani sub piele” (de Alexandra Niculae), urmată de “Înainte să putrezească totul” şi “Povestea Soarelui şi a Lunii”.

În final vreau să vă reamintesc faptul că nu ofer o critică în adevăratul sens al cuvântului, ci îmi expun părerea vizavi de anumite texte. Cine doreşte să nu-l mai comentez, sau să mă axez în cazul povestirii sale doar pe anumite lucruri, este rugat să-mi spună.

 

Al. Ioan DespinaAlexandru Ioan Despina s-a născut pe 04 septembrie 1985, în localitatea Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. Debutează literar în numărul 35 al revistei Nautilus cu povestea 17 Octombrie, iar următoare sa proză, Închisoarea, publicată în numărul 38 al aceleiaşi reviste primeşte o critică favorabilă în revista Helion (nr. 11, Aprilie 2011), în cadrul unul articol intitulat Poezie neagră şi blesteme. Continuă colaborarea cu Nautilus, iar în luna iulie a anului 2011 publică povestirea Azaroth. În aceeaşi lună este numit admin în cenaclul Lira21, precum şi membru cu atribute extinse pe site-ul literar RoLiteratura.

Blog personal: http://ioanalexandru.wordpress.com