– fragment de Luminiţa Dobrea –
Omul începu să vorbească cu voce aspră, smulgând-o pe Isidora din negurile gândurilor.
– Elohi-barat, sunt aici pentru că avem interese comune. Tot ce vreau pentru poporul meu este un trai mai bun şi fără asuprire. Ozul-barat şi roboţii lui sunt o ameninţare pentru toţi şi-mi strică toate planurile, iar tu vrei să îţi recapeţi postul de care te-a văduvit Ozul-barat. Ştiam că toate astea ţi se vor întâmpla şi aşteptam momentul să ne cauţi. Şahona, ţesătoarea, a prorocit măcelul de la palat, însă, oricât am trâmbiţat noi vestea, nu am fost luaţi în seamă.
Făcu o pauză să se asigure că are întreaga atenţie a baratului care îl privea cu ochii măriţi de interes.
– Ne vrei alături în luptă şi totuşi valorăm în ochii tăi tot atât cât o lovitură de sabie. Ce garanţie ne poţi oferi? Doamna noastră are dreptate. O alianţă poate întări inimile celor ce purced la luptă pentru tine numai dacă soaţa ce ţi-ai ales din neamul nostru are oarece trecere la cei de rang înalt.
Hakan-gul îl săgetă pe om cu o căutătură feroce şi mârâi scurt. Atâta îndrăzneală nu mai pomenise de la o fiinţă pe care o considera inferioară. Strânse mânerul sabiei pregătit să lovească în orice clipă.
Guvernatorul îl ţintui cu privirea şi-i făcu semn să iasă din cort. Îl ştia iute la mânie şi nu îşi putea permite să piardă prosteşte un posibil aliat.
Din toate cele spuse de om, Elohi-barat se concentră asupra unui cuvânt. Acel unic cuvânt a reuşit să îşi croiască drum prin vălul de ură, furie şi dezgust. Ajuns în străfundurile raţiunii cuvântul prinse formă: PROROCIT!
Doar împăratul se bucura de un asemenea privilegiu. Doar împăratul-zeu avea alături o prezicătoare ale cărei puteri dovedite îl ţinuseră la putere atâta timp.
O scânteie îi aprinse întreaga minte şi planul începu a-şi întinde tentaculele până departe, la palatul imperial.
– Care ţi-e numele, omule? – începu să îl descoase pe un ton ce se voia blajin.
– Harun, fiul lui Nadir, din poporul stepei.
Elohi-barat auzise de poporul rătăcitor. Barateenii îi numea bântuitorii stepei. Specializaţi în transportul de mărfuri pe distanţe mari, bântuitorii îşi păstraseră neutralitatea, dar şi monopolul. Cu toată tehnologia şi mecanizarea aduse de pe Barateea şi Cepir, oamenii stepei erau singurii în stare să îmblânzească krakstarii şi să străbată drumurile de la minele de cristalită până la platformele de lansare. Urmaşi direcţi ai primilor colonişti umani, trăiau izolaţi, răspândiţi prin grote şi mine părăsite. Îşi păzeau cu ferocitate credinţele secrete şi obiceiurile bizare, străvechi. Doar într-o astfel de cultură înecată în misticism se putea naşte o fiinţă capabilă să vadă viitorul.
– Ia spune Harun, fiul lui Nadir, care crezi tu că ar fi rangul ce ar trebui să îl ofer viitoarei mele soţii? întrebă mieros guvernatorul.
Fără vreo urmă de teamă ori ezitare, îmblânzitorul de krakstari îi aruncă o privire neutră grăsanului slinos şi spuse sec:
– Soţia cea Dintâi cu drept de mediere a pricinilor.
Un val de furie injectă ochii baratului. Dreptul de mediere putea fi acordat numai născuţilor barateeni şi presupunea întâlniri cu însuşi împăratul. Deşi făcea parte din cercul restrâns de apropiaţi ai împăratului, nu acordase acest drept niciuneia dintre cele cinci neveste. Se răsuci de teamă să nu-şi trădeze indignarea. Statura demnă şi vocea sigură a omului îi dădea de înţeles că nu era loc de negociere. Elohi-barat gândea febril rotind ochii într-un ritm ameţitor. Căuta cu disperare o altă cale. Ştia că nu mai avea nicio altă pârghie pentru a obţine ceea ce îşi dorea şi era conştient că nenorocirea ce se abătuse peste el putea deveni o mare oportunitate dacă îşi juca bine cartea.
– Aşa de-ar fi, ce îmi oferi în schimb?
– Tot sprijinul nostru în luptă. Krakstari, barje de transport, luptători, arme…
– Da, da. Pricep. Toate astea sunt foarte utile, totuşi, îl întrerupse nerăbdător baratul, ce crezi că ar putea înclina mai mult balanţa în favoarea noastră? Ne trebuie ceva puternic, nemaivăzut! Ozul-barat are o armată de roboţi demonici, cu ce îi poţi tu învinge?
Harun rămase nemişcat ca o stâncă şi, fără a oglindi vreun sentiment pe chip, cugetă o vreme. Îşi mută privirea cenuşie spre Isidora şi citi în ochii ei disperarea. Miza era mare şi misiunea îi deveni clară.
– Arma noastră este timpul! Vom fi întotdeauna cu trei paşi înaintea lor.
Încordarea din trupul baratului deveni dureroasă.
– Ce vrei să spui? întrebă dornic să smulgă o confirmare explicită.
Îmblânzitorul îl privi ca pe un pui nătâng de krakstar, uimit că nu a priceput aluzia.
– Şahona, clarvăzătoarea noastră, ne poate da de ştire, din timp, tot ce nu pot vedea sateliţii şi spionii. Doar ea poate alege cele mai bune momente de a ataca. Doar ea ne poate dezvălui cine este de partea noastră şi cine nu.
Faţa baratului se destinse într-un rânjet larg, mulţumit. Isidora răsuflă uşurată şi căzu istovită între perne. Salvarea ei venise de la cine se aştepta mai puţin.
10
După un drum anevoios au poposit în faţa peretelui compact de stâncă. Elohi-barat se pricopsise cu o durere cumplită de cap ce-i provoca greaţă. Krakstarul îl legănase răutăcios, iar casca izolatoare ce bloca atât vederea cât şi auzul amplificase senzaţia de vertij. Se bucura să simtă solul sub picioare.
Harun susţinuse cu tărie că locaţia Şahonei trebuia să rămână un secret chiar şi pentru guvernator. Puterile ei sacre trebuiau păzite cu orice preţ. Fiecare membru al suitei guvernatorului a fost obligat să poarte câte o cască izolatoare pe care şeful clanului o sigilase cu mâna lui. Incantaţii şoptite şi semne sacre au fost făcute în jurul grupului înainte de a porni la drum.
Hakan-gul, care îşi exprima zgomotos nemulţumirea faţă de lipsa de confort, amuţi când îl văzu pe unul dintre bântuitori păşind drept înainte, prin peretele de stâncă. Se apropie precaut şi dădu să atingă roca. Un om al stepei îl trânti la pământ salvându-l de raza ucigătoare ce l-ar fi despicat.
– Urmaţi-ne întocmai şi faceţi exact ca noi. Stânca e ticsită cu capcane –îi sfătui Harun pe barateeni.
Călcându-i exact pe urme, Elohi-barat trase aer în piept, închise ochii şi păşi în stânca ce nu opuse niciun fel de rezistenţă.
Proiecţia holografică nici măcar nu văluri. Din tunelul întunecat încercă să privească afară. Îi era imposibil să vadă ceva prin peretele de stâncă. Iluzia era perfectă. Inginerii de pe Cepir se întrecuseră pe ei cu un astfel de dispozitiv. Îşi promise şi el unul pentru somptuoasa lui reşedinţă. Şeful clanului îi făcu semn guvernatorului să grăbească pasul.
Curând aveau să ajungă într-o încăpere largă, rămasă în urma unei exploatări primitive a cristalitei. În nişele săpate în pereţi ardeau opaiţe din lut. În centrul încăperii, pe un postament de piatră, se înălţa o statuie sculptată într-o bucată masivă de minereu violet înfăţişând un îmblânzitor de krakstari ţinând temuta bestie de căpăstru.
Harun făcu o plecăciune discretă în faţa monumentului şi murmură cu glas scăzut:
– Slăvit fii tu, Întâiule Îmblânzitor!
Toţi oamenii stepei îi urmară cu evlavie exemplul.
În mijlocul stepei aride, în inima unei stânci neştiute ce nu apărea pe vreo hartă, îşi aveau sanctuarul nişte oameni ce aveau să îi ofere lui Elohi-barat puteri deopotrivă de mari ca ale împăratului-zeu. Simţindu-se împuns de privirile lor spinoase şi dornic să-i atragă de partea sa, baratul făcu la rândul lui un mic gest de respect către statuie fără a-şi osteni prea tare trupul grăsun.
Pe peretele din spatele monumentului se vedea o deschizătură din care pornea un tunel ce părea să coboare. Nimeni nu mai înainta. Unii se aşezară direct pe jos fără să le pese de praful ce le păta hainele în cenuşiul violet al cristalitei.
Din tunel răzbăteau voci ciudate. Păreau că se ceartă mai mulţi oameni. Glasuri piţigăiate şi tânguiri joase erau pigmentate din când în când de un râs isteric ce suna ca un scârţâit de uşă. Un glas de bărbat se distinse din amestecul de sunete.
– Şahona, au sosit! E timpul să mergem.
Prin deschizătură apăru întâi un cap cu plete colilii, încâlcite. Ieşind în lumină, femeia acoperită de zdrenţe îşi îndreptă spatele încovoiat de bătrâneţe lăsând să se vadă un chip zbârcit pe care licărea o privire rătăcită.
Guvernatorul simţi un cui rece înfipt la baza craniului. Realiză că întreaga încrengătură de intrigi ce prindea contur în mintea lui avea ca rădăcină o babă sfrijită cu privire de nebună. O spaimă dementă îi paraliză mâinile şi îi topi genunchii. Întregul lui plan atârna de un fir de păr.
Ajunsă în faţa statuii femeia păru să îşi recapete pentru o clipă luciditatea şi făcu binecunoscutul gest de respect. Bărbatul ce o însoţea se apropie de Harun şi după un schimb de cuvinte se întoarse spre Elohi-Barat.
– Sper că aţi adus ce trebuie…
Baratul scoase de sub mantie un săculeţ dolofan şi îl întinse bărbatului. Acesta refuză energic şi arătă spre bătrână.
– Trebuie să-l daţi ţesătoarei – spuse umil şi se amestecă printre ceilalţi bântuitori.
Încă înţepenit de frică, guvernatorul îşi târâi picioarele prin praf şi întinse săculeţul femeii.
Cuprinsă de o bucurie imensă, femeia luă săculeţul şi dintre zdrenţe scoase un bol de piatră. Se trânti voioasă în praful din faţa statuii şi deşertă în bol cam un sfert din mărunţitura de plantă din săculeţ şi îl amestecă cu praf adunat de pe soclul statuii. Scânci o vrajă şi deasupra bolului prinse a dănţui o flacără albastră din care ieşea un fum gros.
Scormonind cu ghearele în vălătucii răspândiţi de planta fumegândă chiţăi drăceşte:
– Baratu’aista îi fugar…
Sări în picioare, îşi întoarse chipul schimonosit spre Elohi-barat şi continuă cu glas tunător, prevestitor de rele:
– Geaba tânjeşti spre cel hotar!
De vrei nevolnice-a răzbi…
Când lunile deodat’or răsări
ATUNCI ÎI TIMPUL DE-A LOVI!
Se apropie ameninţându-l cu un deget descărnat.
– Ai grij’ cu cine te aduni
De vrei tu să domneşti ani buni.
Cum gândul îţi e cu păcat,
Nu jindui ce nu ţi-i dat
Altminteri vei sfârşi-n adâncuri
Ori cu făptura scrisă-n câmpuri.
Bagă de seamă-n cin’ te-ncrezi,
Duşmanii-s mai aproape decât crezi.
Se răsuci pe călcâie împrăştiind fumul aromat spre cei din suita guvernatorului. Un scrib vizibil înspăimântat strângea în mâini un transcriptor.
Cu un gest teatral Şahona ridică mâinile spre cerul nevăzut:
– O rază ai, ca Echo cea bălaie
Să scapi de-a sorţii grea bătaie.
NU O SMINTI! Te vei căi amar
Şi nu vei mai lua-napoi acel hotar.
Tu te-nsoţeşte dară c-o străină
Şi scapă azi de soarta cea haină…
Mai văd o mare bătă…
Mâinile descărnate prinseră a izbi frenetic fumul, ochii i se decolorară şi căzu secerată la picioarele statuii.
Simţind impulsul datoriei, din doi paşi aghiotantul baratului ajunse lângă grămada de zdrenţe şi îngenunche lângă femeie. Se strădui îndelung să o readucă în simţiri. Bântuitorii nu clintiră un deget. Urmăreau întreaga scenă cu feţele împietrite. Păreau că nu le pasă de soarta prezicătoarei lor.
Elohi-barat privea turbat în jur. Un gând negru îi întuneca judecata: în acea încăpere se afla o persoană care tocmai încercase să suprime singura fiinţă ce-i putea deschide calea spre tron. Mugi sugrumat de furie:
– Aghiotant, află ce s-a întâmplat! De nu o faci, te spintec! Mă auzi?
Deşi vorbele nebunei îi erau săpate în minte, smulse transcrierea din mâinile scribului.
– Ce naiba vrea să spună? Rază… Echo cea bălaie…
Devoră mormăind fiecare cuvânt, se poticni în slove şi urlă turbat:
– DUŞMANI APROAPE!!!
Cercetă feţele îngrozite ale celor din suită şi aruncă spre ei transcriptorul.
– Vă spintec! Pe toţi!
Mânat de altă presimţire se întoarse spre oamenii stepei.
– Iar tu… tu m-ai tras pe sfoară! continuă cu voce sufocată şi se îndreptă spre Harun care privea întreaga scenă cu superioritate detaşată.
Guvernatorul ridică arma dornic să lovească.
– Mărite, priveşte! bolborosi înspăimântat aghiotantul în spatele lui.
Braţul căzu fără vlagă strângând în palmă plăseaua bogat ornamentată. Furia se duse tot aşa cum venise. Refuzând orice ajutor, bătrâna se ridicase în picioare. Oamenii stepei i se aruncară la picioare mânaţi de o adâncă pioşenie. Primind parcă putere de la poporul ei, îşi îndreptă trupul dintre zdrenţe şi grăi cu glas semeţ şi privire limpede:
– Ucide-ţi tu speranţa
Şi vei sfârşi în colb
Asta ţi-i cutezanţa?
De furie eşti orb!
– Vorbeşte clar, femeie! Mă zăpăceşti cu rime… doar vorbe ticluite şi-n fond nimic nu-mi spui. Vorbeşte desluşit!
– Barat! Nu îmi poţi cere
Mai mult decât pot face.
Ţi-am zis ce-i scris în sfere
Te du, mă lasă-n pace!
Când sus pe cerul nopţii Stăpâna Galateea singură va domni,
Să te întorci la mine şi-ţi voi mai proroci.
Acum te du, mă lasă, îs tare ostenită
Du-te! Împlineşte-ţi soarta astăzi dezvăluită.
Tonul poruncitor din vocea femeii avu un efect bizar asupra guvernatorului. Doar în faţa împăratului simţise aceeaşi dorinţă de supunere necondiţionată. Fără a mai scoate o vorbă, îşi plecă fruntea şi se retrase cu spatele.
Harun o însoţi pe bătrână până la văgăuna ei şi primi smerit binecuvântarea ei.
Tot drumul de întoarcere Elohi-barat îşi munci creierul cugetând la întreaga întâmplare. Se întreba dacă nu cumva a fost victima unei farse urâte. Avea senzaţia că fusese martor la o piesă ţicnită de-a actorilor de pe Staros. Vorbele bătrânei, repetate de zeci de ori, îi săpau cărări adânci în memorie. Se chinuia să le dezlege înţelesul, dar nu putea fi sigur de niciuna dintre interpretări. Ştia că doar un om îi putea traduce bolboroseala dementă a Şahonei şi singurul suficient de înţelept să o facă era Demetros, viitorul lui socru. De îndată ce au ajuns în tabăra provizorie, trimise aghiotantul să-l caute.
*
– Stăpână Isidora, aduc veşti – vocea şoptită a aghiotantului răzbătea anevoios spre mintea ostenită de gânduri şi angoase. Femeia, ajutată de tatăl ei, se ridică cu greutate dintre perne, mai mult din respect pentru cel care îi salvase viaţa.
– Veşti bune? Spune iute!
– Şahona a început a-şi ţese pânza. Curând fiecare fir al planului ei va intra pe făgaș. Nu trebuie decât să-i urmăm poruncile şi totul va fi bine.
– Ce ştii tu despre asta? Nu cumva eşti cu ei?
– Nu pot dezvălui mai multe. Doar atât pot spune, firul ce ţine întreaga ţesătură eşti dumneata. Întăreşte-ţi degrabă mintea şi trupul pentru ce va să vină! Întreaga omenire depinde de forţa cu care vei lupta. Iar dumneata, Demetros, ascute-ţi mintea, stăpânul te aşteaptă să desluşeşti vorbele oracolului.
Zgomot unor paşi grăbiţi îl făcu să amuţească, alb de spaimă. Se linişti abia când îl văzu pe Harun intrând în cort. Acesta înclină capul scurt în semn de salut şi înmână Isidorei un disc metalic.
– Mărită Doamnă, ţesătoarea te cheamă la şezătoare – spuse şoptit şi părăsi în grabă cortul, lăsându-i în palmă micul disc.
– următorul fragment îi va aparține lui Florin Purlucă –
53 comments
teo matei says:
oct. 1, 2014
citit! nu zic decât un wow și mai citesc o dată, că tare-mi place 😉
Ciprian Scutariu says:
oct. 1, 2014
Am parcurs fragmentul si m-am intors in emotiile copilariei cand citeam povesti captivante si visam ce o sa fiu cand ajung mare.
Bogdan Lazar says:
oct. 1, 2014
Am citit pe nerasuflate acest fragment. Nu am decat un cuvant pentru a-l descrie: super!
Luminita Dobrea says:
oct. 2, 2014
Vă mulţumesc pentru cuvintele minunate, dar vă spun cu maximă convingere că este meritul întregii echipe.
Eu simt acest proiect ca pe un prunc zămislit din dragoste pentru lectură şi scris. A văzut lumina zilei printr-o naştere vijelioasă. Ajutat de voi, părinţi grijulii, a făcut primii paşi, a rostit primele cuvinte şi a descoperit uimit lumea. Înfăşurat în grija voastră şi hrănit cu porţii zdravene de imaginaţie a crescut dornic de aventură.
A ajuns temporar în grija mea, unde, înghiontit de adolescenţă, s-a răzvrătit… Ei, nu foarte tare, doar atât cât să-i dea bătăi de cap lui Florin, căruia îi urez mult succes.
Să fiţi iubiţi!
Sagy, says:
oct. 3, 2014
De ce-l faceţi greu pentru cei ce vor urma =))? Oau… Super incitant 😀
Luminita Dobrea says:
oct. 3, 2014
Greu? Aş zice mai degrabă palpitant 😉
Spor si inspiratie!
Lucian-Dragoş Bogdan says:
oct. 4, 2014
Felicitări, Luminiţa! Un episod foarte inspirat.
„Mai avem şi alte intrigi de descoperit! Călătoria continuă.” 😀
John Dobro says:
nov. 6, 2014
Dacă Republica este un experiment, krakstarul este rezultatul lui năşit de Theo. Se pare că se conturează un univers heroic-fantasy conex firului înca indecis al experimentului Republica. Eu ca cititor pot doar spera ca acest univers sa se dezvolte… şi să contribui modest la ilustrarea lui.
Stima!
Luminita Dobrea says:
nov. 6, 2014
Cu cât dezvăluim mai mult dintr-o cultură, fie ea reală sau imaginară, cu atât misterele se adâncesc şi descoperim noi faţete, noi universuri. Asta se întâmplă pentru că fiecare întrebare naşte un răspuns din care se naşte altă întrebare.
John, abia aştept ilustraţiile tale care au darul de a-mi sădi în minte seminţe de cuvinte şi fraze.
Draga Teo Teo Nascuta-din-Ploaie, mama a krakstarilor, să ne trăieşti!
Tot respectul!
teo matei says:
nov. 6, 2014
Vă mulţumesc tare mult amândurora! Eu doar mi-am imaginat un animal (gen felină cu aripi) pe care nu l-am descris prea în amănunt, însă pe care dl. John l-a ilustrat aşa cum l-am gândit.
Luminiţa i-a creat deja o istorie şi asta nu poate decât să mă bucure. E o poveste ce se naşte în paralel cu cea iniţială.
John Dobro says:
nov. 6, 2014
Numarul urmator este deja ilustrat tot cu aceasta fiinta fantastica, iar pentru universul paralel al Luminitei… se lucreaza.
John Dobro says:
nov. 16, 2014
Superbe imaginile! vad ca iar ma pui la treaba. Pana la urma o sa iasa un volum de versuri, bag sama…
Luminita Dobrea says:
nov. 17, 2014
Sincer, nu ştiu ce va ieşi. Nu este în intenţia mea să te pun la treabă, doar că imaginile tale îmi dau idei… asadar, ai şi tu partea ta de „vină”, ilustrezi aşa elegant că nu rezist tentaţiei de a scrie 😉
Pe de altă parte, simt că încă mai sunt multe de povestit despre această lume misterioasă.
John Dobro says:
nov. 23, 2014
Se pare ca abia acum incepe povestea, iar cronicarul isi intra in atributiuni. Condei usor!
Luminita Dobrea says:
nov. 24, 2014
Daaa, il trimitem la treaba! Sa ne aduca multe, multe povesti din lumea stepei!
John Dobro says:
ian. 2, 2015
Vad ca Sonje incepe bine anul 2015!
Pana ii este ascutita si inmuiata in apa vrajita a cristalitei.
Prezicerile batranului vrajitor se pare ca se implinesc…
Stima!
Luminita Dobrea says:
ian. 2, 2015
Da, e musai! Mai ales că luptele pentru Republică sunt din ce în ce mai aprige 😉
Un an excelent vă doresc!
Tot respectul.
John Dobro says:
ian. 11, 2015
Chiar daca REPUBLICA e doar un experiment, Legendele Samirului vor continua sa pluteasca pe aripi de krakstar sub lumina celor doua luni…
Frumos condei!
Luminita Dobrea says:
ian. 12, 2015
Un experiment ne poate deschide în faţă un întreg univers.
Multumesc, John.
Luminita Dobrea says:
ian. 18, 2015
Cu voia dvs, din hrubele Samirului a mai izvorât un şuvoi de povestire pe care aş dori să-l alătur Cronicilor Îmblânzitorilor de Krakstari. Îl puteti accesa apasand linkul alaturat.
Cu stima.
John Dobro says:
ian. 19, 2015
Sahona a inceput sa descalceasca tesatura timpului prin care vedem si un… barat. Frumos!
Luminita Dobrea says:
ian. 19, 2015
Păi da, îi dăm serios de lucru Şahonei pentru că timpul trece şi povestea trebuie să curgă. În mare parte este meritul tău, John. Fără îndemnurile tale povestea ar fi adormit somnul de veci încă din pruncie. Multumesc!
Luminita Dobrea says:
ian. 24, 2015
Abia scăpat din ghearele morţii, Sonje este supus unei noi încercări… Oare îi va face faţă?
Vă invit să aflaţi mai multe din noul fragment al Cronicilor Samirului.
John says:
ian. 26, 2015
Cred ca atat Sonje cat si dumneavoastra ati gasit… creionul potrivit.
Stima!
Luminita Dobrea says:
ian. 26, 2015
Tot ce se poate. Doamne Ajută!
Mulţumesc şi tot respectul.
Luminita Dobrea says:
feb. 1, 2015
Încetul cu încetul, lumea Samirului îşi dezvăluie secretele. Vă invit să o descoperiţi prin ochii lui Sonje, cronicarul rătăcitor.
Lectură plăcută!
Luminita Dobrea says:
feb. 7, 2015
Ochiul furtunii se strânge. Samirul se pregăteşte de luptă…
John says:
feb. 8, 2015
Intriga, actiune…mmm, frumos! Impletit excelent firul de Marita Tesatoare…
Stima!
Luminita Dobrea says:
feb. 8, 2015
Mulţumesc, John. Ţesătoarea se străduie să ţină pasul cu vremurile tulburi. Mă bucur că încă nu dă semne că i-ar fi dor de „colţi în jugulară”…
Ben Ami says:
mart. 4, 2015
un trai mai bun şi fără asuprire
a prorocit
Făcu o pauză să se asigure că are întreaga atenţie a baratului care îl privea cu ochii măriţi de interes.
O alianţă poate întări inimile celor ce purced la luptă pentru tine numai dacă soaţa ce ţi-ai ales din neamul nostru are oarece trecere la cei de rang înalt.
Strânse mânerul sabiei pregătit să lovească în orice clipă. (e ca si cum il suparau… clipele, astea!)
PROROCIT!
O scânteie îi aprinse întreaga minte şi planul începu a-şi întinde tentaculele
Barateenii îi numea bântuitorii stepei.
Fără vreo urmă de teamă ori ezitare, îmblânzitorul de krakstari îi aruncă o privire neutră grăsanului slinos şi spuse sec:
Se răsuci de teamă să nu-şi trădeze indignarea.
… nu termin povestea pentru ca lasa de dorit aproape toate paragrafele… imi pare rau!
Luminita Dobrea says:
mart. 4, 2015
Minunat, toate bune şi frumoase, afară e soare şi vrăbiile ciripesc…
Dragă Ben Ami,
(mă voi adresa aşa pentru că nu îţi cunosc adevăratul nume)
În primul rând vreau să îţi mulţumesc pentru răbdare şi bunăvoinţă. Apreciez faptul că ai parcurs întregul fragment şi că ai punctat problemele observate.
…Acum toată lumea se aşteaptă să plec fruntea şi să murmur supusă un „Da, maestre. Ai dreptate… am greşit cumplit. Nu am nicio scuză!”…
Pardon! Sunt o războinică şi nu am de gând să mă dezic tocmai acum. Vreau să obţin ceva concret, palpabil. Dacă tot am fost împunsă cu degetul, măcar să câştig ceva din asta.
…mă strădui să înţeleg ce anume este constructiv în comentariul tău… ce aş putea învăţa din asta?… din păcate, mi-a rămas în minte doar pasajul: „…nu termin povestea pentru ca lasa de dorit aproape toate paragrafele… imi pare rau!” … la cât sunt de sadică aş traduce: „la gunoi cu acest episod… nu-i bun de nimic”
Straşnic ajutor… foarte constructiv… o fi constructiv pe principiul „orice şut în spinare este un pas înainte”. Este şi acesta un mod de a evolua… pentru unii…
A împunge cu degetul este atât de simplu… în schimb nimeni nu se oferă să dea soluţii sau alternative. Rar mi-a fost dat să aud pe careva spunând: „dacă aş fi fost în locul tău, aş fi procedat aşa”… Nu ştiu dacă a murit altruismul sau pur şi simplu oamenii nu vor să ajute de teamă că le fură cineva ideile.
Aveam şi eu obiceiul să împung cu degetul spre chestiile care îmi zgâriau ochii până când am priceput că spre mine sunt îndreptate alte patru degete acuzatoare. Atunci s-a născut în mintea mea întrebarea: „Pot să critic pe cineva într-un mod cu adevărat constructiv?”… în traducere liberă: „Oare îmi doresc cu adevărat să fac ceva pentru cel a cărui muncă o împung cu degetul sau doar îmi descarc frustarea pentru că a îndrăznit să facă treaba altfel decât mi-aş fi dorit?”
Poate am fost cam agresivă, asta e… nu mai văd rostul scuzelor. Când sufletul îmi este împuns cu degetul, fie urlu de durere, fie caut sursa durerii şi-i aplic leacul…
Doresc o seară grozavă tuturor… între timp soarele a apus şi vrăbiile nu mai ciripesc…
Luminita Dobrea says:
mart. 4, 2015
PS:
Am o propunere. Spre adâncă învăţătură pentru mine şi pentru toţi cei care au pus umărul la acest proiect, mi-aş dori foarte mult să citesc măcar acest episod într-o variantă scrisă de bunul nostru prieten Ben Ami.
Şi tocmai pentru că ne este prieten adevărat şi îşi doreşte din tot sufletul să ne ajute, sunt convinsă că nu va rămâne insensibil şi va onora propunerea mea.
Ben Ami says:
mart. 5, 2015
Luminita… ai dreptate!
acum… ce-i de facut? sa ma gandesc… hmmm!
gata, m-am gandit!
indata ce termin cu Nationalele astea ale mele, de sambata si duminica, O SA INCERC sa-ti onorez propunerea!
evident ca nu promit, dar o sa ma straduiesc! (daca o sa mai am net si daca nu-mi taie careva lumina! – doar Teodora Matei stie amanunte si daca isi alege cuvintele cu grija iti poate spune cate ceva)
nu mai fi suparata, chiar nu merit sa ma bagi in seama foarte tare!
Luminita Dobrea says:
mart. 5, 2015
Voi înalţa o rugă fierbinte să ţină netul şi orice cleşte pârdalnic să se sfărâme în preajma cablurilor tale de curent… astfel încât „O SĂ ÎNCERC” să fie lesne de transformat în „AM REUŞIT”.
Cât despre supărări şi băgări/nebăgări în seamă… să fim noi sănătoşi… timpul are grijă de toate şi de toţi…
Succes!
Ben Ami says:
mart. 5, 2015
esti atat de fatalista! ai grija ce-ti doresti! cu Teodora deja am pus la cale un plan sfaramicios, diabolicos si pulbericios! ea deja stie si nu vrea sa spuna! urzeste planuri dibace sa se ascunda! stie ca am scos-o la inaintare ca sa-mi maschez intentiile! se teme…
fa ca ea!
teo matei says:
mart. 5, 2015
Dacă am tăcut înseamnă că încă nu mi-am ales cuvintele 😀
Ca orice text semnat de tine, are un mesaj direct și unul ascuns. În cazul de față, cred că se referă la rescriere.
Luminita Dobrea says:
mart. 5, 2015
eu fatalistă? …. Ben Ami, oare chiar e nevoie sa te citez? „daca o sa mai am net si daca nu-mi taie careva lumina!” … asadar cine-i fatalistul? Vreau doar sa ma asigur ca te vei tine de promisiune…
Cât despre plan…. Toma îmi zice … nu cred nimic până nu văd …
Am zis!
PS: salutări şi imbratisari Teo, cuvintele tale sunt întotdeauna alese cu grijă. Cât despre planurile în planuri, cu cât le scoateţi la iveală mai repede cu atât mai bine. Suspansul funcţionează pentru perioade scurte de timp, după aceea devine clişeu… „Las’ că vedeţi voi…” – „Aşa şi…?”
Ben Ami says:
mart. 5, 2015
fatalitatea e usor diferita de ce exemplifici tu!
eu POT inlatura cauza acestei improbabile sorti crude… PLATIND. am soarta in maini!
tu inalti rugi fierbinti… nu ai soarta in maini, nu platesti pe nimeni, crezi doar ca o sa ai noroc! ASTA e fatalitate 🙂
Luminita Dobrea says:
mart. 5, 2015
Filozofie deşartă… Vorbe peste vorbe, încâlcite printre alte vorbe… adică tot un soi de teorie a chibritului…
Vreau FAPTE! Curent-necurent, cu net sau fără net… rugi-plăţi.. când vedem rezultatul? 😛
Ben Ami says:
mart. 6, 2015
mai, acum daca e sa vorbim serios, cel mai veridic rezultat posibil POATE FI viabil cam in… noua luni! deci… eu ma bag, tu?
John says:
apr. 14, 2015
Asteptam foiletonul!
Condei usor!:)