Interviu cu prozatorul Kyre

Numele scriitorul Kyre pare indisolubil legat de „Școala de la Victoria”. În loc de introducere, voi da doar două citate despre el, lăsându-l apoi să se prezinte:

„Pe Kyre l-am cunoscut la finalul anilor ’90, în anii tulburi ai Școlii de la Victoria, când nu era doar un concept dubios ci chiar o revistă ce apărea aproape trimestrial. Kyre este unul din cei mai talentați membri ai găștii, eu fiind cel mai netalentat. În plus, cel puțin în domeniul literaturii, este și cel mai harnic.” (Ovidiu Eftimie – https://eftimie.net)

„Cine este Kyre şi ce este „Şcoala de la Victoria“ constituie subiectul unui articol care merită scris, fie şi numai pentru prezenţa lor într-o teză de doctorat despre un fragment din istoria presei literare româneşti din secolul al XX-lea, dacă nu şi pentru a lămuri ce se întîmplă în chiar rîndurile de faţă.” (Cătălin Badea-Gheracostea – https://www.observatorcultural.ro)

Astea fiind spuse…

                    Bună, Kyre, și mulțumesc pentru cărțile oferite ca premiu și pentru interviu!

          Bucuria este de partea mea. A fost o onoare să mi se publice povestirile în Gazeta SF.

                    Vorbește-ne, te rugăm, despre tine ca cititor. Ce-ți stârnește interesul la o carte? Ce te face s-o citești până la final? Dar s-o lași neterminată?         

          De-a lungul timpului, m-au atras cărțile vii, cele din care aflam cât mai multe, din care îmi extindeam „orizontul cunoașterii”. De asemenea, cele care ofereau un pic de neobișnuit, de supraomenesc sau supranatural, străin sau straniu. Cărțile vesele. Cele care te forțau să te îndoiești, să gândești, să ieși din ceea ce știi deja.

          Prima carte pe care am „lins-o” a fost „20.000 de leghe sub mări”. Am terminat-o în mai puțin de 3 zile. Eram în clasa a II-a.

          Alte exemple: „Soldatul Svejk” (Hašek), „Război cu salamandrele” (Reporterul către salamandră: „- Ați gemut sub asuprirea străină?” Salamandra, în cehește: „-Am gemut!”) și „Fabrica de absolut” (Čapek), „Funeraliile lu’ coana mare” și „Un veac de singurătate” (Marquez), „Războiul sfârșitului lumii” (Llosa). Alți autori străini: Cehov, Harms, Bulgakov, Kafka, Poe, Borges, Kipling, Jerome, Tolkien (doar „Hobbitul”, continuarea e fadă), Vian.

          Români: Ispirescu, Eliade, Demetrescu-Buzău, Sadoveanu, Voiculescu, Giosu, Groșan.

          În SF, în principal autorii de frescă: Asimov, Herbert, Strugațki, LeGuin, Martin (dar nu prostia cu săbii și balauri, ci textele scurte cu colțul de galaxie al umanilor și evoluția speciei în contact cu hranganii și alte lumi neomenești). Tre’ să recunosc, Martin e cam sumbru. Îmi place și sumbru. Vezi Lovecraft.

          Să nu uit de „Ciberiada”. Și nici de Stoker, Wells și Huxley.

          Și nici de „Ultimele zile ale unui război atomic” de Mordecai Roswald. Aviz amatorilor.

          Români, SF: Bărbulescu&Anania, Davidovici și Ungureanu (doar „Ghermana”). Cîrtup. Rogoz.

          Resping cărțile „prețioase”. Exemplul clasic: „Solemnoid”. Nu agreez nici cărțile scrise în „Realism socialist”, „Realism capitalist” sau „Politically-correctness realism”.

                         Acum spune-ne câteva vorbe despre autorul Kyre. Ce dorește el să transmită? Cum ar vrea să fie perceput de publicul cititor? Ce-și propune să atingă în demersul său literar?

          Truism: scriitorul scrie.

          În cazul meu, truismul e adevărat: eu am scris toate acele texte, cu mâna mea.

          Dar, cu sinceritate, trebuie spus că acestea s-au scris și singure. De regulă, eu le-am simțit, am avut ideea, sau titlul, după care m-am închis, am dispărut, mâna a scris, la final am citit și am văzut că este bine. „Cântă, zeiță…”.

          Eu ofer calea ne-respectării regulilor și rețetelor. Prin umor, absurd și grotesc.

          Scopul demersului literar e pe mai multe planuri.

          Unul din ele e scoaterea din clișee, zgâlțâirea, trezirea. Cu țelul final: redobândirea facultății omului de a gândi de unul singur. 

          Pentru autor: transcendența. Opera perfectă, scoasă din loc și timp.

          Utilizarea limbii: româna e limba tuturor limbilor. Din toate limburile. Româna poate da opere de clasă mondială și, de ce nu, universală.

          Relația autorului cu cititorul e ambivalentă, o găsiți prin „Gilda” și în povestirea „Speranța”. În esență, pentru mine e suficient ca textul să ajungă pe deplin la un singur cititor. Până acum sunt doi, dacă nu trei.

                    Prezintă-ne, te rugăm, cărțile pe care le oferi ca premiu, și anume: „Bolundu”, „Gilda” și „Agonie de primăvară”. Care sunt poveștile lor?

          Toate sunt capodopere în felul lor. Știu că nu tuturor le place absurdul sau grotescul, dar de multe ori chestiile amare au rol vindecător. E drept și că cei sănătoși nu au nevoie să fie vindecați.

          Din „Bolundu’ ” cititorii Gazetei SF au gustat deja „Bolundu’ ”, „Defec pecabil!” și „Mesia”. Volumul mai cuprinde încă 10 povestiri, una mai povestire ca cealaltă.

          Cu „Bolundu’ ” am vrut să văd dacă merge și semizeu și fiară. Merge. Dar e dincolo de bine și de rău. Am vrut să fie și imposibil (sau măcar greu) de tradus.

          În „Defec”, am vrut să văd ce este Poezia. Am descoperit în schimb unde se ascundea Poetul.

          Despre ”Mesia” s-a spus că îmi bat joc de Mesia. Mai citiți încă o dată și o să înțelegeți de cine îmi bat joc cu adevărat.

          În volum mai sunt și alte povestiri interesante: o povestire fără conținut, deși pare că are conținut; o povestire axată în jurul unei idei paradoxale (un infinit închis într-o cutie), pe vremea lui Îldîrîm; o povestire despre un scriitor debutant într-o lume nu cu mult mai strâmbă decât a noastră; „Cangrenele”, unde copiii personajului sunt chiar bolile acestuia, extirpate pe cale chirurgicală; o povestire despre glorificarea nimicului (un posesor al celui mai înalt grad doctoral, doctor-docent, este specializat în gesturile lui Popică, un nimeni de pe stradă); o povestire despre dorința de nemurire a omului creator – precum și altele. În total 13.

          „Gilda” a fost scrisă ca în joacă. Are o parte de critică literară (fictivă), în care mai mulți critici fictivi (Dumitru Carnecrudă, Alexandru cel Bun) vorbesc de un autor, un geniu național post-mortem, fictiv și el (Dromichaites Polilogea). Apoi se prezintă proza acestuia din urmă (găsită din întâmplare, ciuntită, mutilată, zdrențuită – dar totuși plină de sens) și poezia (găsită tot din întâmplare). E o carte completă. Are de toate (critică, roman, poeme, umor, fantastic). Vorbind în cimilituri, ajungem sus mergând în jos.

          ”Agonia” vorbește despre om. Începând cu motto-ul (”Nimicul, de se manifestă, tot nimic rămâne” – Dromichaites Polilogea) și terminând cu intriga (într-un oraș întreg, oamenii devin vampiri, atingând în acest fel nemurirea pe acest pământ – dar rămânând la fel de omenești ca și înainte), cartea nu vorbește decât despre om și „neschimbăciunea” omului. Omul: cel atât de mare, dar atât de mic. Sau invers: atât de mic, dar niciodată zero.

          Le găsiți pe toate pe www.libris.ro

                    Pe viitor, la ce povești să ne așteptăm de la tine?

          Aici avem două variante.

          Varianta 1: Nu o să mai public nimic, deoarece, cu mici excepții, s-a publicat deja ce era mai bun. Deși mai există gata scrise un număr de proze scurte, din care s-ar putea publica un volum.

          Varianta 2: Dacă voi mai scrie, o să fie ceva atât de astringent, că o să ni se strepezească dinții. În orice caz, nu o să fie chifle.

                    La final, te rugăm să ne împărtășești din experiența ta publicistică. Ce sfaturi i-ai da unui autor publicat de Gazeta SF, pentru a debuta în volum propriu?

          Depinde de ceea ce dorește autorul. În orice caz, atenție la drepturile de autor.

          Dacă scrie ca să vândă (pentru bani sau ca să fie celebru), atunci ar trebui să se orienteze către editurile axate pe profit și publicitate.

          Dacă scrie de dragul de a scrie, atunci nu cred că editura e importantă.

          Dacă te întrebi  la ce editură a publicat Apuleius, mai întâi să răspundem la o altă întrebare: „Cum se numea șunca de Praga pe vremea romanilor?”.

                    Și câteva cuvinte pentru câștigătorul concursului, te rog!

          Dacă vezi că viața-i grea, tu să fii mai greu ca ea!

                    Mulțumim!

          Aferim, Bojár-bacsi!