Vremurile se schimbă. A crede acum, în anul de grație 2019, că literatura SF e la fel de ofertantă ca în perioada ei de avânt, adică anii ‘50–‘60, aș zice, când s-au publicat capodopere precum Cronicile marțiene (1950), Fundația (1951), Sfârșitul copilăriei (1953), Fahrenheit 451 (1953), Solaris (1961), Omul din castelul înalt (1962), E greu să fii zeu (1964), Dune (1965), etc., ar fi naiv. Deși apar acum mai multe cărți de valoare decât în acea perioadă, impactul lor este mult mai mic.
Dacă ne uităm la producțiile contemporane și le comparăm cu aceste puncte de referință deja clasice, cred că vom observa destul de ușor evoluția literaturii de gen. Fiind judecată cu toată severitatea criteriilor literare, dar căzând și sub auspiciile rigorii științifice, literatura SF s-a văzut nevoită să se autodepășească pentru a supraviețui, pentru a rămâne relevantă la intersecția dintre artă și știință. Și a făcut-o. Analizând operele de vârf ale deceniului al doilea al secolului XXI, observăm grija sporită pentru detalii în temeiul rigorii literare (personaje complexe, o tot mai profundă aplecare spre sociologie și psihologie, cizelarea stilului, a frazării, etc.) în paralel cu tot mai profunda înțelegere a științei și plusul de spectaculozitate dinn construcția planului ideatic.
Totuși, literatura SF se află într-un proces de regres, iar asta nu doar la noi în țară. Sunt voci care spun chiar că epoca literaturii SF a apus. De ce oare?
Cea mai importantă pistă, cred eu, o vom găsi dacă vom pune acest declin față în față cu creșterea de popularitate pe care SF-ul în sens larg o înregistrează în zilele noastre. Iar acest lucru e un fapt incontestabil. Serialele cu tentă SF doboară recorduri pe Netflix, cinematografia scoate Block Buster-uri pe bandă rulantă, industria jocurilor explodează.
Ducând discuția mai departe, cred că devine destul de clar că exact artele conexe care au ridicat SF-ul îi ucid încet acestuia componenta primordială, cea literară. Bine-bine, ați putea spune, dar filmele și jocurile făcute după cărți popularizează cărțile respective. Drept e, într-o oarecare măsură. Pentru că, oare, în acest proces de popularizare, merg ele mai departe de a-l face pe om conștient că acele cărți există? Că la originea jocului care-l fascinează stă o operă literară? Că filmul spectaculos pe care tocmai l-a vizionat în 90 de minute e o ecranizare a unei cărți de câteva sute de pagini? Personal, cred că rar o face.
Fiind în primul rând „entertainment”, divertisment, literatura SF concurează direct cu cinematografia și jocurile, pentru exact acel timp pe care omul își poate permite să-l cheltuiască pentru relaxare. Iar la capitolul „Cerere versus Ofertă”, în condițiile uzurii pe care simpla existență și funcționare în societatea zilei de astăzi o implică, literatura prezintă unele neajunsuri față de rivalele sale.
Nu o voi compara cu cinematografia, vorbind din nou despre faptul că pretinde mult mai mult timp și efort cititul unei cărți decât vizionatul unui film, oferind în schimb imagini limitate la imaginația fiecăruia dintre cititori în parte, ci voi compara nivelurile de implicare pe care le presupun cititul unei cărți și imersiunea într-un joc de ultima generație. Și cred că nu am de spus prea multe. Jocul, pe lângă atmosferă, trăitul efectiv al acțiunii „în timp real”, oferă și controlul, îl face pe om să se simtă băgat în seamă, să-și însușească povestea, să o facă despre sine. Lucru pe care o carte, oricât de sincer i s-ar adresa cititorului, nu îl poate realiza. Empatia cu un personaj literar are unele limite, controlul unui personaj are cu totul altele.
Am fost recent în situația de a căuta jocuri pentru ochelari de realitate virtuală. Despre varietatea ofertei nici nu vreau să pomenesc, mă voi rezuma doar la un exemplu: există „Marțianul”, joc pentru VR, mai ieftin decât cartea! Iar consola și ochelarii de VR costă împreună mai puțin decât un telefon mobil de ultimă generație. Care e nivel de imersiune în lumea marțiană pe care un VR Player le experimentează comparativ cu un cititor? Vă pot dori doar să descoperiți singuri, fiecare dintre voi. Și apoi să fiți în postura celui care răspunde cu „Da!” la întrebările: „Ai terminat cartea?”, respectiv: „Ai ajuns la sfârșitul jocului?”. Atunci veți ști despre ce vorbesc.
Era cititului cărților SF lasă încet locul erei trăitului lor. Sunt, deci, mai puțin importante? De bună seamă că nu. Este însă firesc să fie mai puțin apreciate? Probabil că da.
Și voi încheia aici acest editorial, exprimându-mi dorința personală că nu ne trezi imersați dincolo de limita realității virtuale în SF. Mai ales nu într-o distopie, cea în care realitatea românească a ultimilor ani…
13 comments
Mihail Toma says:
ian. 20, 2019
E logic.
În fapt „media” e o fugă din realitate.
Că iei o carte în mână, sau îți pui o cască, motivația este aceiași.
Și nu-i de azi de ieri.
Oamenii au fugit din viața lor dintotdeauna.
Nu văd cine știe ce modificări existențiale.
Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă!
Mihail Toma says:
ian. 20, 2019
Eu când văd un puști de peste otșpe ani îl iau de ureche: Ce pizda mă-tii mai cauți pe-aici? Vrei să-mi plătești pensia din salariul tău de mecanic? Marș afară! Să nu-ți moară cophii de foame. Eu am să mă descurc, cum s-a descurcat și tata!
Ce să faci cu puii ăștia de incubator? Sufli și li se prăpădesc ciolanele!!!
Mihail Toma says:
ian. 20, 2019
Totul trebuie decalat cu șase ani în față.
Buletin la zece ani, majorat la șaisprezece ani.
Ținem prin școli, ca prin pușcării, tinerii exact atunci când sunt în capabilitatea lor extremă de a crea. Ne mai mirăm apoi că se alienează după douăzeci și de ani de școală, sau că sunt atât de îndoctrinați încât nu mai pot avea o idee personală?
Darius Hupov says:
ian. 21, 2019
Carte va continua sa fie scrisa, la fel cum si piese de teatru vor continua sa fie scrise. Dar cum lumea de azi nu mai citeste teatru, ci se duce la piesa (sau chiar la filmul facut dupa piesa!), lumea viitorului va alege sa vada/traiasca produsele secundare (film, joc VR) in locul elementului initial (romanul, povestirea). Cititul va deveni o activitate de nisa.
Felicitari pentru articol!
Mihail Toma says:
ian. 21, 2019
Ea e grasă, el slab de i se văd coastele. Sunt frați. Se despart la intersecție, unul la drepta, celălalt la stânga:
− Hai, frate că ziceam că nu mai vii!
− Cred că am făcut hemoroizi, mă ustură curul ceva de speriat!
− La-s că mă uit eu, ia alifia asta și treci la muie.
Ea își desface șuncile:
− Am o iritație, mică… Cred că-i de la pula aia verde. Spală-le și tu, mai bine!
− Da, iubirea mea. Azi am o surpriză pentru tine: și vaginal, și anal, și ai un furtunaș pe unde să sugi!
Taică-su stă rășchirat pe canapea și se masturbează intens cu ochii țintă la monitor.
− Ai s-o rupi de-o mai freci așa… comentrează nevastă-sa. Pe mine nu te-ai mai urcat de-un an…
− Două mii de euro gramul, femeie. Cu cu ce crezi că vă țin casa?
− Apoi, dacă toți or să iasă precum copchii tăi… mai bine dăm foc și ne tăiem vinele!
***
Mihail Toma says:
ian. 21, 2019
Mi-ai zis că nu știi ce să mai faci. Iaca! Eliberează o rubrică, pentru comentarii, și lasă „nebunii” să debușeze acolo.
Garantez o creștere de trafic de 1000%
😉
Alexandru Lamba says:
ian. 21, 2019
Aș face asta dacă am fi la o revistă de debușee. La una de SF, nu văd de ce am lăsa flash fiction-uri care mizează pe porn în comentarii. Poate ar crește traficul, dar cui ar folosi o coloană plină de răbufneli?
Credeți-mă am alte lucruri pe care prefer să le fac decât să moderez comentarii și-mi displace profund să mă văd nevoit să le ascund. Dacă vi se pare pudibondărie, asta e, mi-o asum. Prefer să cred că e o simplă menținere a scopului revistei.
Mihail Toma says:
ian. 21, 2019
Vă provoc pe această temă:
„Ea e grasă, el slab de i se văd coastele. Sunt frați. Se despart la intersecție, unul la drepta, celălalt la stânga:
− Hai, frate că ziceam că nu mai vii!
− Cred că am făcut hemoroizi, mă ustură curul ceva de speriat!
− La-s că mă uit eu, ia alifia asta și treci la muie.
Ea își desface șuncile:
− Am o iritație, mică… Cred că-i de la pula aia verde. Spală-le și tu, mai bine!
− Da, iubirea mea. Azi am o surpriză pentru tine: și vaginal, și anal, și ai un furtunaș pe unde să sugi!
Taică-su stă rășchirat pe canapea și se masturbează intens cu ochii țintă la monitor.
− Ai s-o rupi de-o mai freci așa… comentrează nevastă-sa. Pe mine nu te-ai mai urcat de-un an…
− Două mii de euro gramul, femeie. Cu cu ce crezi că vă țin casa?
− Apoi, dacă toți or să iasă precum copchii tăi… mai bine dăm foc și ne tăiem vinele!”
Enjoy! 🙂
Mihail Toma says:
ian. 21, 2019
PS:
Pudibonzii și maniac-compulsivii se exclud din start!
Tavi says:
ian. 21, 2019
@Mihail Toma
Dezgustător. Penibil nivelul la care coborâți cu textele pe care le propuneți. Deplorabil.
Mihail Toma says:
ian. 21, 2019
Eu cred că nivelul s-ar autoregla. Cine spune că trebuie să moderezi? Lasă „nebunii” în tihna lor și-n rubricuța lor. Că nu doare pe nimeni. Toți vor ști ce-i acolo, cei ce vor, se vor uita, cei care nu, nu!
Iar schița aia nu era doar „pornografică”, mai transmitea și un mesaj, dureros de actual.
🙂
Mihail Toma says:
ian. 21, 2019
Măi… Tavi!
Tu nici ce masturba n-ai, mă.
Iaca cine s-a găsit…
😉
Tavi says:
ian. 22, 2019
@Mihail Toma
Penibil nivelul suburban la care ați (că nu am făcut grădinița împreună) coborât…
END OF DISCUSSION