O controversă actuală, iscată din mai multe surse pe care nu vreau să le amintesc, nu pentru că n-ar fi demne de a fi amintite ci pur și simplu pentru că nu vreau să intru în mod direct în dispută ci doar să analizez un concept, are ca motor întrebarea: „Oricine are dreptul de a emite o opinie în spațiul public?” Deoarece suntem pe pagina unei reviste literare, iar inițiatorii controversei pe care o aminteam mai sus au pornit-o tot pe subiecte literare, ne vom referi și la acest domeniu, deși atât generalizările cât și particularizările sunt, cred eu, la îndemâna oricui e dispus să întreprindă un minim exercițiu logic.
Așadar, pentru a adresa în primul rând întrebarea dintre ghilimele, voi spune răspicat, asumându-mi toate implicațiile afirmației, că da, oricine ar trebui să aibă dreptul de a emite orice opinie în spațiul public. Cred acest lucru și sunt dispus chiar să-l generalizez și asupra acelor subiecte considerate tabu, sau chiar asupra ideilor considerate ilegale. Nu pentru că aș fi eu vreun adept al vreunei ideologii extremiste, ci dimpotrivă, pentru că sunt ferm convins că interzicerea enunțării unei anumite idei atrage după sine un orizont sporit de interes asupra ei. Prin simpla tabuizare a unor subiecte, acestea devin interesante, capătă în ochii naivi ai oamenilor neinstruiți puteri magice, conspirațiile care se pot țese în jurul interzicerii lor fiind, cred eu, mult mai periculoase decât subiectele acelea în sine.
Bineînțeles, ideile nocive nu trebuie promovate, însă interzicerea lor mi se pare păguboasă. Probabil veți spune că societatea are nevoie să se protejeze de unele concepte foarte distructive – și aici aș fi de acord –, drept pentru care ele trebuie interzise – și aici nu aș mai fi de acord. De ce să le interzici, când poți să le combați cu argumente? Doar în virtutea vechiului proverb care spune că un nebun aruncă o piatră în apă și zece înțelepți nu o pot scoate afară? Citeam acum ceva vreme ceva asemănător și în „Știință și tehnică”, legat de efortul dublu care e necesar pentru a combate o idee pseudoștiințifică față de cel de care fusese nevoie pentru a o promova. Așa stând lucrurile – și nu contest că așa stau în momentul de față – pledoaria mea în favoarea argumentării ar putea părea invalidă încă înainte de a fi susținută. Și poate că în acest fel stau lucrurile în acest moment, dar ar putea fi schimbate. Și ar trebui schimbate, iar literatura poate fi un loc numai bun pentru a începe.
Așa că aș vrea să revin puțin la lumea noastră literară și să exemplific afirmând că este dreptul nu numai al oricărui posesor de blog să facă remarci la adresa oricărei cărți pe care a citit-o (sau nu), dar al oricărei persoane care găsește un mod de a se exprima (în scris, grafic, prin viu grai sau printr-un filmulerț, nu contează). Nicio părere, fondată sau nu, nu ar trebui interzisă. Ceea ce ar trebui să facă diferența dintre o critică validă și o gargară cu apă rece ar trebui să fie filtrul rațiunii propri a celui care citește.
Aici este adevărata problemă, zic eu. Pentru că, neavând încredere în rațiunea celor din jur, am prefera ca dreptul de a se exprima în public să fie dat după niște criterii… nici nu știu exact care ar trebui să fie acelea, doar unor anumite persoane, cu anumite competențe dovedite. Și aici pot iarăși generaliza.
Nici nu vreau să mă gândesc cât de dăunător și nociv e acest mod de gândire. Din două puncte de vedere. O dată pentru că ar interzice unor persoane „neavizate” să se exprime, cu toate relele expuse mai sus decurgând de aici, și a doua oară pentru că ar sacraliza opiniile celorlalte, făcându-le chiar și lor un mare rău, neobligându-i să analizeze temeinic ceea ce au de spus. Și amândouă aceste fenomene sunt păguboase.
Eu personal intru în blocaj cerebral când aud cuvinte precum „sacru”, „tabu” sau „blasfemie”. De ce să fie ceva numit blasfemie? De ce să fie ceva considerat sacru? Dacă e o idee proastă, combate-o! Dacă e o idee bună, apăr-o! Cu argumente, prin dezbatere. Dar, de fapt, aici e o și mai mare problemă, nu-i așa? Pentru că ne lipsește aproape cu desăvârșire mecanismul dezbaterii argumentate, ne lipsesc abilitățile de a urmări o demonstrație logică, ne obosește o discuție contradictorie. Ah, plus că tindem să luăm mereu lucrurile personal și să ne simțim direct ofensați de orice părere vine împotriva uneia enunțate de noi înșine. Și atunci e mult mai simplu să-ți faci „idoli” din cei a căror părere coincide cu a ta, drept pentru care nu o contești prin definiție. Iar celorlalți să le spui să tacă, deoarece părerea lor nu are nicio valoare.
Ei bine, eu în lumea asta nu vreau să trăiesc. Eu vreau să trăiesc în lumea în care singurul lucru acceptat ca blasfemie să fie cenzura, iar singurul lucru sacru să fie libertatea de opinie. Eu vreau să trăiesc în lumea în care oamenii știu să recunoască singuri o argumentație care scârțâie logic de una funcțională. Eu vreau să trăiesc în lumea în care oamenii nu se identifică până în măduva oaselor cu o părere și nu se simt atacați în orgoliu dacă cineva spune altceva. Și, mai ales, eu vreau să trăiesc în lumea în care un prieten îmi spune unde greșesc, iar eu îl numesc prieten tocmai pentru asta, nu pentru că-mi turuie ce vreau eu să aud. Pentru că, poate, mă destup la minte dacă-mi dau seama că susțin ceva greșit.
Dar toate astea ar trebui învățate încă din școală, începând cu cea primară. Logica elementară, relațiile lui De Morgan, identificarea surselor unei anume știri, urmărirea raționamentelor logice, etc. În momentul în care vom avea încredere în capacitatea celuilalt de a raționa, tabuizarea ne va fi de prisos.
Aceasta e direcția în care trebuie să mergem, dacă vrem să evoluăm ca specie, nu doar ca pasionați consumatori de literatură. A îngrădi libertatea de exprimare, a întreba „Cine ești tu, să spui asta, când marele gânditor… a spus altceva?” în loc de a analiza afirmația în sine, a ridica anumite persoane, oricât de competente, pe piedestalele adevărului absolut, toate astea conduc exact în direcția opusă. Dau minții rezolvarea simplă: De ce A și nu B? Păi, pentru că așa a zis cutare! Iar mintea se obișnuiește foarte ușor să lâncezească. Și o minte care lâncezește acceptă argumente șubrede, doar pentru că vin de undeva anume. Și deci are nevoie de îngădiri exterioare ca să nu adopte monstruozități.
În fine, dacă reducem toată această poliloghie la cazul literaturii, militez pentru libertatea de exprimare a tuturor celor care doresc să se exprime. Valoarea opiniei unuia sau a altuia reiese din calitatea comentariului sau recenziei sale, din argumentarea opiniei, din paralelele pe care poate, sau nu, să le realizeze, din felul în care pătrunde în măruntaiele operei, nicidecum din simpla clasificare „critic literar” sau „blogger”. Nimeni nu te poate obliga să continui să-l urmărești pe cutare, după trei sau patru articole în care a bătut câmpii cu grație. Dar nu ar fi mai bine dacă respectivul ar fi redus la tăcere de lipsa de interes a celorlalți, decât de cenzură?
Haideți să-i lăsăm pe toți să scrie și să ni-i găsim fiecare pe cei relevanți. Haideți să lăsăm sitele să cearnă singure. Haideți să lucrăm mai mult la propria analiză decât la eliminarea anumitor surse. Pentru că se vor elimina singure, dacă se vor dovedi a fi irelevante pentru un public rațional. Iar de se vor dovedi relevante, ce contează categoria din care provin?
16 comments
michael says:
apr. 4, 2017
eu am reținut că întrebarea se referea la „e musai s-o spună?” (părerea)
dacă peci de la premisa că întrebarea se referea la dreptul de a avea o opinie… atunci intrăm pe terenul cu drepturile omului și cu libertatea cuvîntului și nici n-ar mai fi cazul să ne chinuim să găsim argumente. de fapt, n-ar fi nici un chin. de-abia aia cu alegerea de a îți exprima o părere sau nu e o problemă de discutat.
o să fac un interviu cu Dan Doboș pe tema asta, ca să ne lămurim.
dacă întrebarea a fost așa cum am reținut eu, atunci editorialul tău, dragă Alex, a ca acel articol care pleacă de la o premisă falsă (că bloggerii se consideră critici) și-apoi dă-i și luptă și combate pînă la concluzia firească, de altfel, că bloggerii nu sînt critici (ceea ce e de la sine înțeles, nici nu a afirmat cineva altceva. criticii închipuiți sînt alții).
dacă întrebarea a fost așa cum ai reținut tu, cu dreptul de a avea o opinie, îți dau dreptate întru totul. iar despre argumente am vorbit într-un alt cometariu, referitor la un articol din acest număr al Gazetei.
Tavi says:
apr. 4, 2017
Argumentatia este construita pe acceptarea unor sofisme, (ipoteze), care apoi sunt ridicate la rang de arta.
Jean Jacques Rousseau, spunea: „Libertatea este cea mai mare constrangere.”
Nu avem nevoie de criterii? Cand esti bolnav, nu cauti sa te duci la CEL MAI BUN MEDIC?
Aceste lucruri sunt foarte sensibile si cred ca depind de individ, de cultura in care s-a format, de familie, de prieteni, de mediu. A enunta ipoteze argumentate, cu pretentia de adevar absolut mi se pare o proba de infantilism. Problema este complexa, inextricabila, iar rezolvarea ei prin formularea unei solutii universal valabile (punct de vedere) este gresita, dupa parerea mea-binenteles ca si eu utilizez in acest text o serie de ipoteze, conceptii, preconceptii etc. personale-. Subiectul ramane deschis, precum o problema test, in definitia ei orginara: nici microscopica, nici macroscopica.
De fapt, aici as identifica eu secretul vietii, cum a spus-o cineva (Hildeganrd von Bingem): „Daca in om nu exista INTREBAREA (dialogul dintre esential si secundar, nota mea Tavi), nu exista nici in Duhul Sfant raspuns.”
Desigur, tot ce am enuntat este o umila opinie personala, un fel in care inteleg eu REALITATEA (plastica prin definitia ei intrinseca).
Tavi says:
apr. 4, 2017
„Alegeti calea de mijloc, caci extremele sunt ale diavolui.” spunea pr. Arsenie Papacioc. Asadar nici libertatea extrema, nici constrangerea extrema nu sunt cai de urmat. Restul e filosofie, etica a intervalului. Sau stiinta. Sau arta. Sau ce criteriu isi alege fiecare pentru a intelege realitatea.
T says:
apr. 4, 2017
S.F.-ul= stare de fericire [temporara]. Sau, daca vreti, se poate identifica cu variabila „tmp” utilizata in codul clasic de schimbare a variabilelor din orice limbaj de programare:
a=tmp
tmp=b
b=a
Andrei says:
apr. 4, 2017
Draga Michael, acel articol nu pleacă de la premisa ca bloggerii se considera critici.
michael says:
apr. 4, 2017
…dar ajunge la concluzia că bloggerii ar face bine să rămînă la impresiile de lectură.
„Un al doilea aspect interesant este modul în care se sugerează de către aceiași editori diverșilor blogări care nici măcar nu știu cum se face o recenzie, darămite un studiu aprofundat să facă munca unui critic.”
Așa-i că asta e și mai gogonată? (în fine, mai puneți niște virgule ca să înțelegeți despre ce e vorba)
Mihail Toma says:
apr. 4, 2017
Să o luăm încet:
Câte bordeie…atâtea obiceie.
E civilizat să respecți locul unde-i intrat. La unii se intră cu cizmele pline de noroi, la alții, se descalță lumea la ușă. Poate ați auzit de șoșoni. Niște chestii de cauciuc pe care le puneai peste pantofi astfel încât, atunci când ai ajuns cu doamna la cinema sau acasă la cineva să nu fii pus în situația ridicolă de a rămâne în șosete câtă vreme gazda îți lua opincile și le curăța de noroi. Puteai fi sigur că a doua oară nu vei mai fi invitat.
Pe de altă parte, odată intrat, chiar dacă opiniile tale nu erau concorde cu a celorlalți musafiri, sigur nu erai aruncat pe ușă afară înainte ca opincile cu care ai venit să nu îți fie aduse, spălate, frecate și date cu maglavais.
Așa-i civilizat!
Mihail Toma says:
apr. 5, 2017
Așaaa… Assassinu mi-a trimis poze de la „final frontier” am văzut că a apărut și „arhitecții speraței” o vreau și eu. Și… puneți mă și voi o haină pe voi că nu sunteți în dămăroaia… ce dracu! Da-i rușine să veniți în blugi jegoși cum mă duc eu la butic să iau pâine și-un rachiu!
Hai!
Srângeri de mână!
cbg says:
apr. 8, 2017
al treilea articol bun pe @critica criticii, de fapt. slavă domnului, se întâmplă în sfârșit!
GENERAȚIA DE SEFIȘTI CARE A CRESCUT DUPĂ MOTOCENTAURI, A ÎNCEPUT SĂ SCRIE DUPĂ ABAȚIA ȘI A DEBUTAT ÎN VOLUME ÎN ULTIMII 5(CINCI) ANI, ARE O CONȘȚIINȚĂ CRITICĂ PROPRIE, COLECTIVĂ, DE ROI, EXACT CUM MEDIUL EI DE EXPRIMARE (ȘI TEORIA DESPRE…) A PREDISPUS-O. ALELUIA!
michael&co. fie că vrem, fie că nu, fie că ne place, fie că nu, aceștia sunt urmașii noștri.
iar pentru alex: @asta nu e lumea în care vreau să trăiesc – SCHIMBAȚI-O, DARĂ!
mulțumesc, @copii!
michael says:
apr. 8, 2017
cre că noi doi, hailandere, ar trebui să mai avem o convorbire în cîteva episoade. SFro-next generation e o temă, într-adevăr.
Tavi says:
apr. 27, 2017
„Individual science fiction stories may seem as trivial as ever to the blinder critics and philosophers of today – but the core of science fiction, its essence, the concept around which it revolves, has become crucial to our salvation if we are to be saved at all.”
-Isaac Asimov
Ce ar mai fi de adaugat!?
Tavi says:
mai 4, 2017
MaXXimizati in aer…
Tavi says:
mai 4, 2017
Dar, dezbaterea daca nu este coordonata corespunzator poate divaga intr-o pandemie, care poate aluneca intr-o iubire de sine si/sau alte simptome/excese ale gandirii „postmoderne” relativiste….
Ovidiu Bufnilă says:
dec. 29, 2017
Pai lucrurile sunt mult mai simple…E ca la Loterie…Dupa tragerea loto unul zice, a iesti 15 si eu am pus 14, ce aproape eram…Nu e nicaieri pentru ca bilele nu stau pe o ata…Asa si cu Generatiile de SF-isti….Care generatii? Sigur, unii iau la injurat generatille azvarlindu-le intr-o ipotetica pensie…Pai nu e de ras? In afara de faptul ca niste oameni s-au nascut in acelai an, in aceeasi zi, pe aceeasi strada, in acelasi veac, nu gasesti prea multe trasaturi specifice…Fovistii? Cubistii? Cyberpunkistii? Oh, ce diferiti sunt! Dar pentru ca Natura Umana are nevoie de sistematizari, dxe inventare, pentru ca e Gresit Euclidiana, are nevoie de incadrari de tip Generatie…
Eu sunt relaxat tocmai din pricina asta…Nu am treaba cu Brohes, cu A.Toma, cu Rogoz sau Mironov, nu am treaba cu Colin, cu Ceausu, cu Gheracostea, cu Gramescu cu Brinceanu…Nu ma adap din opera lor, nu produc prozeliti nici epigoni…Ma simt misto…De ce ar trebui Purluca sau David sau Surugiu, sau Gheorghiu sau care mai vreti voi sa se impiedice de bufnil? Daca nu ma baga in seama tipii astia talentati e foarte misto! Sa nu ma bage in seama! Daca Alex lamba refuza un dialog deschis cu mine, e foarte misto! Sa nu ma bage in seama! Asta ar insemna ca nu exisat sau ca ei fac vreo eroare? Criticii Literari, parsivi si entuziasti, au nevoie de notiuni din astea retrograde gen Generatie, Grup, Tendinta, Scoala, Curent Literar pentru a organiza, in mod fals, REALITATEA…Dar e eronata realitatea lor…Ne VALURIM mii de oameni cu mii de oameni prin timp…Ei si?
Au aparut noi Scriitori SF? Pai nu e normal sa apara? Ei si, dupa ei vor aparea altii… Adevarul e altul: Ma pot intalni cu Purluca sau cu Surugiu sau cu cine mai vreti voi si sa discut omensti, sa le zic, frate, cum e schepsisul tau, ai aflat ADEVARUL? Daca acela imi vorbeste de editori, carti vandute si topuri inseamna ca n-a inteles nimicuta, il las in plata Domnului…Daca, dimpotriva, imi zice schepsisul lui, atunci putem sa ne valurim un pic ca apoi sa ne pierdem in imensitatea Oceanului…
Treziti-va…Realitatea e ILUZORIE….Imi sunteti dragi dar nu va lasati dusi in pustie…
Ovidiu Bufnilă says:
dec. 29, 2017
Lamba…si restul, desigur, se vad scuzele din avion…Tastele sunt dracoase…Va imbratisez cu drag pe toti fara resentimente, invidii inutile, greselile din text sunt generate de graba…ma valuresc in multe… Pretuirea mea pentru toti este aceesi, nestirbita…Sigur ca va doresc sa va fie bine in ceea ce faceti….