Lumea de azi este fascinată de ficţiune. Trebuie să existe o cauză pentru acest interes al publicului faţă de călătoriile imaginare pe care le oferă din abundenţă cinematografia şi literatura. Asemenea personajelor filmului „Avalon”, consumatorii de produse culturale încearcă să-şi depăşească decepţiile în faţa realităţii, evadînd într-o irealitate virtuală.
Avînd o regie semnată de japonezul Mamoru Oshii şi fiind filmată în Polonia cu o echipă şi o distribuţie poloneză, pelicula „Avalon” (2001) reia legenda Regelui Arthur într-o viziune cyberpunk, amestec de estetică neo-gothică şi realism socialist. Rolul Cavalerilor Mesei Rotunde este asumat de un grup de tineri cibernauţi care sînt atraşi într-un joc militar ilegal, iar destinaţia periplului lor este un echivalent virtual al insulei Avalon, o zonă secretă a ciberspaţiului „mai reală decît realitatea”. În această iluzie artificială, care devine o copie tot mai fidelă a realităţii pînă la punctul în care ajunge să i se substituie, publicul află un model după care să-şi recreeze lumea reală, un „nivel Class Real” ca în „Avalon”, un tărîm al libertăţii şi inspiraţiei infinit mai colorat şi mai luminos. În scena finală a filmului, personajul Murphy exclamă: „Nu te lăsa amăgit de iluzii, aceasta e lumea căreia îi aparţii!”. Numele acestui personaj aminteşte de cel al protagonistului filmului „Robocop”, care trăieşte o „viaţă de apoi” după o dramatică transformare în om-maşină. Într-o scenă omisă din filmul „Blade Runner”, mercenarul Holden, deşi era paralizat şi conectat la un sistem de menţinere a vieţii, este bine dispus, pentru că îşi citeşte cartea preferată, „Insula Comorilor” de Robert Louis Stevenson.
Subiectele ficţiunilor ating astăzi o asemenea intensitate încît simpla lor enunţare îi poate conduce pe spectatori la o formă de fericire, ca pe adepţii Buddhismului Pămîntului Pur la auzul descrierii Tărîmului paradisiac al lui Amitabha. Nu e nevoie de căşti VR sau de conexiuni bionice, simpla imagine de pe ecran este percepută ca fiind de o materialitate incontestabilă.
Periplurile iniţiatice urmează unui model unitar. De regulă, un erou implicat într-un conflict trece printr-o serie de încercări şi fiecare dintre aceste încercări cultivă în el noi virtuţi. Putem afla principiul quest-ului în egală măsură în basmul „Harap-Alb”, dar şi în romanele în stil fantasy, în care calităţile morale sînt relevate prin pietre magice sau artefacte antice. Destinaţia unui periplu, întoarcerea în Itaca, este mai puţin importantă decît experienţa călătoriei propriu-zise. Bunăoară, într-unul dintre primele romane ale lui Jules Verne, „Călătorie spre centrul pămîntului”, protagoniştii revin pînă la urmă în locul de unde au pornit, dar calea parcursă îi ajută să se regăsească, să ajungă la un sentiment inexprimabil de plenitudine.
Periplul este de fapt un ritual care perpetuează o cunoaştere arhaică. Ceea ce pare a fi un simplu divertisment ascunde de fapt semnificaţii profunde. Bunăoară, basmul „Tinereţe fără bătrîneţe” în versiunea lui Ispirescu, dar şi alte poveşti populare româneşti manifestă similitudini cu Ramayana, care pentru indieni face parte din canonul lor religios. Regăsim originile periplului iniţiatic în concepţia de Timp Mitic a aborigenilor australieni, o dimensiune temporală paralelă în care a fost creată lumea. Teoria arhetipurilor transculturale dezvoltată de Mircea Eliade se sprijină pe miturile creaţiei din diverse culturi.
Modelele mitice se perpetuează în contemporaneitate. Motivul labirintului cunoaşterii şi cel al dragonului-antipod se regăsesc în periplurile moderne. Un fenomen ciudat este curentul literar fantasy din Statele Unite, un pseudo-folclor apărut din necesitatea de a suplini absenţa unui folclor adevărat. Romanul „A Wizard of Earthsea” de Ursula Le Guin se concentrează pe periplul vieţii unui vrăjitor-învăţăcel pe nume Ged aflat în confruntare cu Umbra sa, o creatură supranaturală generată de egoul şi ambiţia acestui personaj. După un lung pelerinaj prin Lumea Arhipelagului, a cărei origine şi esenţă rămîn un mister pentru cititor, Ged ajunge la Capătul Pămîntului. Aici îşi înfruntă Antipodul, cunoscîndu-i adevăratele chipuri şi astfel devine complet. Este momentul în care Ged se transformă din discipol în maestru şi din adolescent în adult: „Umbra nu l-a învins pe Ged şi nici el nu a învins Umbra. El şi-a numit umbra morţii cu propriul nume. Astfel a devenit un om adevărat care s-a cunoscut pe sine. …Doar în tăcere există cuvîntul, doar în întuneric există lumina, doar în moarte există viaţa: admirăm zborul vulturului pe un cer senin”. Aceste cuvinte ilustrează fidel motivul cunoaşterii opusului, cel al afirmării unui adevăr prin înfruntarea antitezei sale, miza oricărui periplu iniţiatic prin care trece orice persoană în procesul de maturizare, de înţelegere a lumii şi a propriei identităţi. Să afli în efemer ceea ce este etern şi infinit, să afirmi prin suferinţă şi durere ceea ce nu poate fi pierdut poate da un sens vieţii. Tranziţia de la o formă imperfectă spre perfecţiune este considerată un atribut definitoriu al religiilor.
Deseori, creaţiile fantasy exprimă printr-un limbaj de înaltă valoare artistică idei de maximă importanţă nu numai pentru copii şi adolescenţi, care sînt probabil cel mai sensibil public, ci şi pentru adulţi. Romanul lui Michael Ende „Poveste fără sfîrşit” are ca protagonist un băiat care descoperă o lume paralelă prin intermediul unei cărţi vechi uitate în mansardă. El încearcă să salveze acest tărîm ameninţat de neantul uitării printr-o călătorie plină de întîmplări miraculoase. Acest personaj parcurge o cale spre anamneză, spre recuperarea memoriei trecutului, a scînteii de umanitate pierdute în timp. Neantul din „Poveste fără sfîrşit” ameninţă de fapt spiritul uman, într-o lume modernă care s-a dezvrăjit, şi-a pierdut aura magică.
Curentul fantasy relevă o cale specifică de recuperare a acestei magii, tocmai pentru acest motiv asistăm la o adevărată proliferare a sa. Genul fantasy a fost iniţiat în anii treizeci de către scriitorul englez J.R. Tolkien prin seria sa de romane „Stăpînul inelelor”. Subiectul lor se bazează pe conflictul dintre lumină şi tenebre şi exprimă o anumită nesiguranţă care sălăşluieşte în om şi natură. Reconfirmarea unui adevăr perpetuu printr-un ritual de reînnoire, prin noi călătorii iniţiatice, este o soluţie la această neîncredere.
Aceeaşi tensiune legată de o zonă crepusculară a spiritului uman este urmărită şi în filmele din seria „Războiul Stelelor”. Subiectul ei, care continuă să se dezvolte deja de trei decenii, vizează restabilirea echilibrului de forţe din univers. Printr-o succesiune de evenimente dramatice, care sînt similare alambicurilor alchimistului şi evocă transformările teribile ale materieiîn metalurgie, personajele din „Războiul Stelelor” se metamorfozează şi îşi ating astfel împlinirea.
Cele două saga complementare ale lui George Lucas, „Războiul Stelelor” şi „Indiana Jones”, vorbesc despre fascinaţia omului modern deopotrivă pentru viitor şi trecut. Dacă în „Star Wars” personajul Luke Skywalker doreşte să-şi cunoască destinul pe care i-l rezervă ziua de mîine, contemplînd apusul celor doi sori de pe planeta sa Tattuin, atunci misiunea arheologului şi aventurierului Indiana Jones este să recupereze o lume aflată pe cale de dispariţie.
Fără început şi fără sfîrşit, ficţiunile sînt expresii ale unui etern nomadism al omului rătăcind prin deşertul spaţiului şi al timpului. Această multitudine de experienţe perpetuează fluxul vieţii.
Un trailer al filmului Avalon:
Un trailer al filmului Star Wars. Episode IV:
Un trailer al filmului Indiana Jones and the Last Crusade:
Marcel Gherman s-a născut la 29 septembrie 1978 în Chişinău. Între 1994 şi 2003, a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. În prezent lucrează la revista Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectuluiMegatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectul60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge.
A obţinut recent Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2011 pentru volumul Cărtea viselor.
Blog personal: http://marcelgherman.blogspot.com
2 comments
Ben Ami says:
mart. 21, 2013
subtirel, dar interesant. un articol placut. 🙂