Totul a început cu o idee extraordinară a unui tip, de asemenea extraordinar, care a vrut să dea o șansă tuturor celor care scriu și nu au unde publica deoarece nici o editură nu crede într-un debutant. S-a adunat astfel un mozaic de idei ce umblă și acum prin fandom pentru că asta e menirea unor creații: să fie transmise.
Percepția generală asupra scriitorilor de SF este una destul de nefavorabilă, dat fiind faptul că suntem și acum priviţi cu scepticism, în ciuda capodoperelor unor autori geniali (Asimov, Herbert, Hobana…etc). Nu mi-am propus să fac aici apologia acestui gen, dar nici nu pot privi pasiv la ideile preconcepute și nefondate pe care le aud uneori chiar din gura unor persoane intelectuale (chiar sunt, credeți-mă pe cuvânt). Nu e suficient să mergi pe drumul pe care ți-l deschid tot felul de autori pentru a spune că ai cultură. E ca și cum ai da citate din Kant, dar nu ai fi în stare să te exprimi în societate. Lectura, dacă nu te modelează, dacă nu te arde în interior, dacă nu te incită, nu e literatură, e dogmă.
M-a luat valul, așa cum prea bine știți că mi se întâmplă și în povestirile pe care am avut onoarea să le public în Gazetă.
Să revenim însă la subiect. Mai întâi de toate doresc să clarific titlul. Nu vreau să am de a face cu tot felul de sclifosiți sau indignați care vor țipa văzând cum se intitulează articolul ăsta. Va fi în 2012 hegemonia Gazetei SF. Punct! Clar? Foarte bine. Acum căscați bine ochii, ștergeți-vă ochelarii și urmați-mă. Să nu care cumva să vă prind că adormiți pe parcurs pentru că mă voi vedea nevoit să vă aplic o corecție ce va lăsa urme adânci în estetica miraculoasă a fețelor voastre.
După cum spuneam la început, Gazeta a fost concepută pentru a da o șansă tinerilor autori de a pătrunde în universul complicat și plin de găști al fandomului. Anul 2011 a însemnat un progres semnificativ în calitatea textelor precum și în cantitatea lor. Aici, pentru precizări vă invit să lecturați blogul domnului Mircea Coman, unde veți găsi statistici interesante ce confirmă ideea de mai sus. Privit prin prisma asta, fanzinul a acumulat consistență și mai ales cititori.
Pe partea de interviu, neobositul Oliviu Crâznic și suava Simona Șerbănescu, au talentul de a surprinde mereu. Aici nu cred să comenteze cineva de rău, sau, dacă o face, își asumă riscul de a fi servit cu o porție acidă de contraargumente. Deci, avem consens unanim, da? Foarte bine, sunteți un public minunat. Ceea ce reușesc ei să facă este o trecere în revista a personalităților ce au contribuit și contribuie la dezvoltarea literaturii SF, prezentare ce are rolul de a educa pe cei mai puțin avizați. Interesul crescut al multor monștri sacri din fandom pentru gazeta se datorează, în parte, și acestei activități.
Michael Haulică a spus la un moment dat: grupul de la Suceava se cristalizează și promite că va ajunge undeva departe, cândva.
Maestre, acel cândva e anul 2012. Ne ținem de promisiune.
Florentin-Ionuţ Haidamac, s-a născut pe 20 martie 1974 în municipiul Suceava, absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie Gr.T.Popa, Iaşi în 1999. S-a specializat în medicina de familie, actualmente fiind medic de familie în comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava.




13 comments
Haidamac Florin says:
ian. 30, 2012
http://www.helionsf.ro/helion-online/346-carevasazica/730-hegemonia-salveaz-romania.html
Haidamac Florin says:
ian. 30, 2012
O prima reactie…
Haidamac Florin says:
ian. 31, 2012
Pentru toti cei care ma citesc si îmi urmaresc activitatea ( va multumesc foarte mult) am o precizare de facut.
Dupa cum probabil stiti am publicat în Gazeta SF un articol care a stârnit o reactie virulenta si mi-a adus oprobiul unei parti din fandom.
Precizez ca textul nu reprezinta opinia Gazetei SF ci este doar o parere personala, pentru care îmi asum toate criticile si calificativele.
Doresc sa-mi cer scuze Maestrului Michael Haulica, echipei de redactie, precum si autorilor care s-au simtit lezati.
michael says:
ian. 31, 2012
Eu nu m-am simtit lezat, stai linistit. Pot sa am o parere (buna sau proasta) despre articol, asta e altceva, n-are legatura cu folosirea numelui meu.
Din cite stiu eu, doar articolele semnate „redactia” reprezinta opinia redactiei. Articolele semnate in nume personal contin opiniile persoanelor respective, asta e clar pentru oricine.
Iar daca vrei si o opinie despre articol, asta e: si mie mi se pare exagerata povestea cu hegemonia. E bine sa va doriti sa ajungeti cea mai buna revista de SF romaneasca. Insa mai aveti mult, mult pina acolo. Ar fi bine s-o stiti si voi, pentru ca numai asa veti putea deveni din ce in ce mai buni. Ceea ce va doresc din toata inima.
Icaceva: cind o sa ajungeti cei mai buni se va vedea. Nu va fi nevoie s-o spuneti voi. O vor spune altii.
michael says:
ian. 31, 2012
Inca ceva, pentru ca mi se pare mai util sa discutam lucrurile decit sa ne impartim in doua tabere si sa ne intoarcem spatele.
„a vrut sa dea o sansa tuturor celor care scriu si nu au unde publica deoarece nici o editura nu crede într-un debutant” – in ce tara? Cind? (dincolo de faptul ca nu ati oferit o editura, ci o revista, deci ar fi trebuit spus „nici o revista nu are incredere” etc.)
Haidamac Florin says:
ian. 31, 2012
Multumesc pentru aceste sfaturi. Imi asum toate greselile. Cu cei care nu au unde publica am vrut sa subliniez disponibilitatea gazetei de a incuraja debutantii. Stiti foarte bine cat de greu este sa patrunzi la reviste consacrate. Scapari sunt multe in text, eu am vrut sa redau o stare de spirit intr-un stil mai zgomotos si neconformist. Nu e aroganta pentru ca imi cunosc foarte bine locul de ucenic.
Bear says:
ian. 31, 2012
pe de alta parte… asa cum i-am spus/scris haidamacului nostru azi-dimineata, modestia e virtutea mediocrilor. asa ca un prim pas spre afirmare ar putea fi, de ce nu?, chiar afirmarea afirmarii 🙂
altminteri: relax, man. pe toti ne mai ia gura pe dinainte. si daca te injura cornel secu, sigur e semn ca faci ceva bine 🙂