
Tocmai s-a încheiat o perioadă foarte activă pentru SF-ul românesc. Am avut parte în luna septembrie 2017 de nu mai puțin de trei evenimente, fiecare unic într-un anumit fel, dar toate plăcute ca atmosferă. Primul a fost RomCon-ul de la Râmnicu Vâlcea, eveniment de familie organizat an de an, mereu în alt oraș. Despre acest eveniment am scris și în editorialul trecut și nu mi-am schimbat între timp părerea.

Următorul pe listă a fost evenimentul organizat în premieră absolută la Brașov de clubul Antares, denumit „AntareSFest”. Beneficiind de o prezență mai numeroasă decât festivalul precedent menționat, atât din punct de vedere al publicului cât și al standurilor de carte, această primă ediție poate fi numită fără rezerve o reușită. Subiectele discutate mi s-au părut interesante, cu menționarea în mod special a prezentării domnului Alexandru Mironov, programul a fost foarte ferm ținut pe făgaș de către organizatori, locul ales a fost propice, iar serata și parada costumelor prin centrul Brașovului au adus un strop de inedit binevenit. Până la urmă, cel mai important e ca oamenii să se simtă bine, să vină și la anul. Au fost și lansăril de carte și ateliere grafice, într-un cuvânt, tot ce-i trebuie unui astfel de eveniment. Un singur aspect negativ aș avea de punctat, și anume desfășurarea în paralel, în două săli diferite, a unor evenimente, ceea ce a dus la o scindare a publicului. Încă nu cred că suntem la un asemenea nivel încât să fie necesare două scene, însă fiecare ediție e o învățătură. Sper ca la ediția de anul viitor prezența să fie mai mare, numărul plătitorilor de bilet și al cumpărătorilor de carte contribuind mult la calitatea oricărei asemenea inițiative.
În fine, în ultima zi a lui septembrie și-n prima a lui octombrie prestigioasa revistă „Știință și tehnică” a organizat la Biblioteca Națională din București evenimentul denumit „Sci+Fi FEST – Festivalul de Știință și Literatură SF”, ajuns astfel la a doua ediție și care promite să se transforme într-o minunată tradiție. Dacă în cazul primelor două festivaluri cei care au participat au fost în mare parte componenții nucleului dur ar mișcării SF din România, fani dedicați, autori, editori, graficieni, în cazul acestuia din urmă prezența a fost, așa cum ne-am dori să fie peste tot, una eterogenă și masivă, oameni care nu sunt neapărat fani ai genului prezentându-se și iscodind cu privirile printre standurile de carte, expoziții și paneluri.

Puterea de atracție a științei s-a făcut, deci simțită. Au fost standuri dedicate ciberneticii, roboticii, astronomiei, a existat o zonă de „Fun science”, alta de „Gaming”, o expoziție de artă grafică, un stand cu demonstrații live de imprimare 3D și alte multe lucruri interesante.
Față de anul trecut, o îmbunătățire s-a resimțit, cel puțin din punctul meu de vedere, prin reunirea tuturor prelegerilor și discuțiilor cu public pe aceeași scenă, în Atriumul bibliotecii. Dacă acest festival a demonstrat ceva cât se poate de clar, acest lucru a fost că literatura SF merge cel mai bine împreună cu știința. Dacă SF-ul românesc vrea să primească o șansă să se expună unui public larg, să se extindă și dincolo de zona nucleului dur, atunci numai cu asemenea evenimente o poate face. După includerea prozei SF în sumarul său, revista „Știință și tehnică” ne dă, prin acest festival, încă o foarte puternică mână de ajutor, pentru care-i mulțumim. Personal, abia aștept apariția fiecărui nou număr al revistei.
Să ne bucurăm, așadar, pentru că se întâmplă și lucruri bune. Se întâmplă lucruri bune datorită unor oameni inimoși, pe care trebuie să-i sprijinim cât putem. În cazul revistei „Știință și tehnică”, putem face acest lucru cum nu se poate mai ușor, cumpărând-o de la chioșcurile de ziare. Își merită cu prisosință banii, în sumarul care include cele mai noi „trenduri” științifice din domenii care variază de la astronomie la genetică și de la nanotehnologii la aplicațiile uzuale ale științei în viața cotidiană veți găsi, cu siguranță, ceva care să vă placă. Și veți găsi și câte o proză SF!
Iar acum, cu amintirile plăcute ale acestor evenimente, ne pregătim pentru Gaudeamus, târgul de carte de la Romexpo, în care din nou SF-ul va participa, însă nu va fi singur.



10 comments
Ovidiu Bufnilă says:
oct. 14, 2017
Draga Alexandru Lamba, m-am gandit mult daca sa scriu aici cateva lucruri. As fi putut sa tac asa cum tac multi SF-isti de ani si ani. Din ratiuni minore si meschine: sa nu care cumva sa se puna rau cu Augusta Oficala SF, sa nu care cumva sa nu mai fie publicati, sa nu care cumva sa piarda ceva din osânza gloriei literare…Vezi tu, in România, gloria literare se capata cu temenele, cu pupaturi in dosul fictionalo al greilor acestei tari, oricare ar fi ei, cu priteșuguri literare oneroase, cu înțelegeri pe după perdea cu tot felul de editori de reviste, de edituri, de tra, la, la… Nimic nou sub soare…Toata tara asta e asa.
Mie nu mi-a fost niciodata teama, asa ca m-am exprimat liber intotdeauna si am trait liber…Vezi tu, Revista Stiinta si Tehnica despre care vorbesti cu bucurie, are o istorie sumbra. Animatorii ei au avut destule derapaje inainte de 1989. Derapaje dictate de legaturile lor cel putin dragalase cu Partidul, cu Securitatea… Voi sunteti insa tineri, nu aveti de unde sa stiti aceste lucruri… S-au dus…Era Epoca de hartie in care o revista putea desfiinta scriitori cu foarte mare usurinta…Asta a vrut sa faca si Revista Stiinta si Tehnica la un moment dat dar nu i-a iesit…I-a cautat cu lumanarea, i-a promovat apoi a incercat sa le dicteze linia fictionala… Ce comedie trista…Au fost scriitori SF care au ceddat…Eu nu am cedat desi am fost amenintat ca nu voi mai fi publicat nicaieri in Romania…Discutia telefonica a fost inregistrata de Securitate, cei de la revista Stiinta si Tehnica nu au cum sa nege…Dar iarasi este Istorie…
Astazi voi sunteti liberi. Chiar si gazeta SF nu mai are importanta pe care ar avea-o in lumea de hartie. Nici Revista stiinta si tehnica nu mai este importanta…
Sa spui ca scriitorii SF trebuie sa scrie stiintific mi se pare o mare eroare…Scriitorul SF trebuie sa fie liber si sa fictioneze liber…Nu este obligat sa urmeze programul aproximativ stiintific al revistei Stiinta si Tehnica…
Articolul tau contine erori de fundament intr-o lume libera. In sfarsit libera.
Desigur, e libertatea ta sa vezi asa lucrurile. Dar e bine sa te eliberezi.
Daca nu-ti plac acest randuri poti sterge comentariul. Daca stergi comentariul, atunci te rog sa stergi toate textele bufniliene din revista ta.
Cam asta e.
Te imbratisez cu drag. Te pretuiesc dar nu pot sa nu-ti spun, in mod public, fii un scriitor LIBER.
Mihail Toma says:
oct. 14, 2017
Încetișor… Să o luăm încetișor. Eu am făcut doi ani de muncă patriotică la Midia Năvodari pentru că ziceam bancuri cu Ceașcă prin facultate. Acu’, trecut de 60 de ani, mi se par cei mai frumoși ani din viața mea. Nici măcar în copilărie, și am avut o tinerețe tumultoasă, nu m-am simțit atât de liber, o libertate pe care ți-o oferă oamenii din jurul tău, îți definește spațiul vital care, de ce să ne căcăm pe noi, nu-i chiar atât de mare, deși unii îl umflă cu pompa.
Libertatea e o himeră pe care trebuie să pui mâna fără să te urzici( ba s-o scarchini sub coadă, ba să-i bagi pistolul la tâmplă) altfel fuge, se ascunde, și lasă dragonii să te sfârtece de viu.
Toți suntem mânați de instinctul de prădător, cine neagă asta… își merită soarta ( și propria deziluzie).
Iar selecția naturală , mai devreme, sau mai târziu, ne așază exact acolo unde merităm!
Restu-i vrăjeală pentru fete mari care încă nu și-au ras părul pubian!
***
Tavi says:
oct. 14, 2017
Cata siguranta de sine…Rar, mi-a fost dat sa intalnesc oameni fara nedumeriri, siguri pe ei insisi, pe ce spun, pe adevarul transcendent care le-a fost revelat numai lor…Cata certitudine, cata lipsa a dilemelor…
In fata unui astfel de discurs, sincer, fac un pas in spate.
Mihail Toma says:
oct. 14, 2017
Și, ca o exemplificare:
Big nipple…
Pre’ când veniseră japonezii să retehnologizeze instalația de Piroliză de la Midia, meșteru’ mă ia deoparte:
− Bă, student… ia vezi ce faci cu japarănoșii ăștia…
− Ce să le fac ‘meștere’…?
− Nu’ș ce!? Nu vezi că n-au casă, n-au masă. I-ai dreacu’ de pe capu’ meu c-or turbat băieții. Tu le mai rupi cu ingleza, ia-i, du-i pe litoral, plimbă-i, obosește-i, fă-le ceva! Ia de colea 500 de lei, semnează că-i de la Toma, de la sindicat, și hai!… să pun și eu capu’ pe pernă acasă, ce draku’ !!!
Buuun. A doua zi mă înființez în secție. Cei trei ingineri de la Samsung aveau deja în jurul lor câte trei băieți de-ai noștri care aveau priviri disperate:
– Gentlemen! Eu…I spike too you, ă little. Please eyes stare at me.
Le-am captat atenția.
− Voi, venit cu mine, litoral. Văd uimiri. To bitches. Uimiri și mai mari. Mamaia beach. Holidays, girls, beer … Zâmbete pronunțate. Came with me. Wek, come on…
Ne înghesuim în Trabantul meșterului și o tăiem în Mamaia.
Răposăm în Satul de Vacanță unde-i dirijez către Casa Harghita, unde cunoșteam pe gestionar.
Îi plantez la o masă și intru la bucătărie:
− Vasile ! Îi groasă. Am trei japonezi, ingineri veniți la noi. Tre’ să-i omenesc. Nu se pune problema de marțafoi.
− Se rezolvă, Mihăiță. Acu’ vin cu niște palincă de 60 de grade să le ardem mațele, apoi o ciorbă de burtă groasă, pansament. După aia niște cârnăciori de mistreț cu garnitură, cu o busuioacă de Bohotin, ulei. Îi bine?
− Perfect, nea Vasile. Manevrezi să-i lucrăm și la buzunări?
− La-s pe mine!!! De n-or lăsa aici toată arvuna de la Midia îți dau de mâncare gratis o lună.
Bunnn.
Vine pălinca:
− Very strong sake, apricot, good … Miammm!, dau pe gît lichidul și simt că-mi iau foc mațele.
− Good, good, delicate.
„Oops? ronțăi mental, ceva nu-i în clar.
Fac semn de înc-o tură.
Vine Vasile, cu ciorba de burtă, eu deja eram cam turtit, japonezii nici pe dreacu:
− Belly, the belly cut noodles and cooked up a storm. Explic dezinvolt și mă înfig în lingură.
Mă ardeau mațele ceva de speriat…
Ăștia se uită pe sus, se uită la mine cum fac, și mă imită la perfecție.
Oarecum restabilit declar:
− Mațe, small wild boar pig stuffed with wild boar.
Iar văd neliniște, dar când au apărut sticlele cu Busuioacă de Bohotin, zâmbetele s-au lărgit pe fețe.
− Just a second, mă scuz, și o șterg la Vasile.
− Ce facem bre cu ăștia ?
− Ei… lasă pe mine. Tu vezi mai încet c-ai început să te tuflești.
Buuun.
Torn în pahare licoarea, îi învăț să ciocnească în două aripi, sus la buză și jos la piciorul paharului, se bucură ca niște copii și mai exersează cu un rând…
− It will be a small delay… Few seconds, when eat and the chefs. Syndicate…
Ye, enjoy!!! Curge vinul, mai rad și eu un pahar, cam cu teamă…
Insinuant, dar din ce în ce mai pregnant, din spatele restaurantului vine un miros de mititei, de-ăia oltenești cu carne de oaie, cimbru și usturoi la greu… de simt că mi se pungește gura.
Japonezii încep a se foi:
− What is this?
– Nothing important. Cook lunch…
− Can see this?
− I don’t know, do not bother ther. Seconds.
Îi duc în spate. Aici micii tocmai se rumeneau. Japonezii amușinau la greu.
− That cost?
− Sory… Is not in menu… This is the chef lunch…
Se uită ăștia unu la altul …
− Want us. What’s it called?
Vasile mă cată cu privirea :
− Small Teat.
Japonezii se uită unul la altul și mai că se prăpădesc de râs.
− This is small teats? Noooo…. This is the Biggggg Teatstssss !!!
I-am mutat în spate, unde s-au umflat cu mititei.
După asta fetele i-au luat să le arate beciul. Am tras și eu un pui de somn. Pe la trei apar tot un zâmbet. Vasile îmi face cu ochiul și-mi dă o chitanță fiscală:
− Cum zisei coane Mihăiță. Du-i la Alvorado, am dat telefon, îi umflă de la intrare. Treci mâine p’aci…
Am adăstat și eu pe patul portarului, unde să mă mai duc …
Dimineață i-am sculat cu room-service: Coniac Triumf, un rachiu de dimineața… ca să treacă greața.
Vasile e omenos. De data asta i-am dus la Casa Argeșeană:
− Twenty big teats…
Lumea era informată.
A treia zi la Casa Vrânceană.
Pe la prânz mă trezesc cu meșteru’ la masă.
− Ce faci?
− Respect ordinele.
− Da’ eu nu ți-am zis să-i omori cu zile, că mai avem nevoie de ei. M-a sunat Vasiliu de la Secu: “Bă! Ce face, dihania aia a ta cu japonezii? Că i-o rablagit de tot. Vezi ce faci că altfel raportez mai sus”.
− Păi… Îi bag la dezalcoolizare?
− Bagă-i. Mâine să fie frech pă preș !!!
…Și tu la fel!
***
… și n-am nici o adeziune, și nici măcar pioner nu sunt!
Hai! V-am pupat!
Strângeri de mână!
Mihail Toma says:
oct. 14, 2017
Tre’ să-ți iei singur, măi Tavi! Doar nu te lăcomi!
Tavi says:
oct. 14, 2017
A trai numai intr-o lume paralela (desi cateodata-dar NUMAI CATEODATA- utila, recunosc) cu realitatea adica exclusiv in texte S.F., mi se pare a fi gresit.
Este punctul meu de vedere si il asum. Desi, binenteles e doar un punct pe cercul numit VIATA.
Tavi says:
oct. 14, 2017
Scuze, nu gresit DAR riscant. Foarte riscant as putea adauga.
Tavi says:
oct. 14, 2017
@Mihail Toma
Nu cred ca am facut armata impreuna, ca sa ne adresam cu „mai Tavi” respectiv „mai Mihail”. Este vorba de nivelul discutiei care are loc pe acest forum, as putea spune. Pornind de la semnificatia forumului roman din antichitate, unde nu puteai veni in orice costumatie…In cazul acesta, modern, al secolului XXI, limbajul cred ca exprima termenul de costumatie. „Libertatea este cea mai mare constrangere.” (Jean-Jacques Rousseau)
Mihail Toma says:
oct. 14, 2017
Categoric că n-am făcut armata împreună. Era un loc special… nu aveam voie să ne apropiem…
Tavi says:
oct. 16, 2017
Sper ca s-a remarcat ironia…